Egiptul încă suspină după tractoarele româneşti

România încearcă să-şi relanseze relaţiile economice şi politice cu o ţară care deţine poziţia-cheie în nordul Africii. Egiptul ar putea fi, pentru ţara noastră, puntea de legătură cu

România încearcă să-şi relanseze relaţiile economice şi politice cu o ţară care deţine poziţia-cheie în nordul Africii. Egiptul ar putea fi, pentru ţara noastră, puntea de legătură cu Orientul Mijlociu .

Egiptul, patria unei civilizaţii milenare, este preferat ca destinaţie de vacanţă de milioane de turişti din întreaga lume dornici să "simtă" la faţa locului pulsul unei civilizaţii milenare. Ceea ce transformă experienţa egipteană într-una de neuitat sunt însă oamenii, calzi şi primitori, şi aspectele vieţii de zi cu zi, care dau culoare clipelor petrecute aici.

Cu toate că am ajuns în Cairo după miezul nopţii, maşinile, în număr mare, circulau pe străzi mai ceva ca în timpul zilei. Lumea din Cairo era trează şi nu părea dornică să meargă la culcare prea curând. În timpul zilei, agitaţia este şi mai mare, iar traficul, infernal. Se circulă greu, haotic, iar şoferul care nu face apel la claxon nu este şofer adevărat.

După o zi de condus în Cairo, realizezi că traficul din Bucureşti poate părea o binecuvântare. Pentru că nu se ţine cont de nicio regulă de circulaţie, nu e de mirare că majoritatea maşinilor din capitala egipteană sunt lovite, zgâriate şi au barele întoarse. Locuitorii oraşului Cairo au obiceiul, discutabil, să-şi îmbrace bordul maşinii în blană artificială de diferite culori, de la gri la roz, iar tetierele în formă de animal sunt la mare căutare. Sistemul de transport public este bine organizat.

Deşi vechi şi supraaglomerate, autobuzele circulă des şi fără discriminare de sex pentru călători. În schimb, bărbaţii şi femeile circulă cu metroul în vagoane separate, doar ultimul fiind mixt, pentru cazul în care călătoreşte o mamă cu fiul ori o bătrână însoţită de fiu.

Egiptenii sunt gazde desăvârşite

Deschişi, primitori şi plini de bunăvoinţă, egiptenii sunt gata să te ajute în orice moment, nu uită să-ţi zâmbească şi să te asigure că se bucură să te aibă oaspete în ţara lor. Bunătatea şi ospitalitatea localnicilor ne-au transformat scurta vizită în Egipt într-o experienţă de neuitat. Ritmul vieţii este mai puţin alert decât cel adoptat de occidentali şi totul se întâmplă doar cu voia lui Allah.

Expresia "In'Sha'Allah" (cu voia lui Allah) însoţeşte aproape toate frazele rostite de localnici. Autorităţile au reuşit să reducă la maximum şi criminalitatea, Egiptul fiind în prezent o ţară sigură, cu o rată a criminalităţii foarte scăzută. "Eşti mai în siguranţă pe străzile din Cairo la două dimineaţa decât eşti în Bucureşti la 4 după-amiaza", ne spune un prieten român din Egipt.

Contribuţia la moschee este obligatorie

Un muncitor câştigă în Egipt circa 500 de lire egiptene (echivalentul a 100 $). Deşi au salarii mici, şi în cele mai multe cazuri femeile nu lucrează, cei mai mulţi egipteni dau 2,51% din venit la moschee pentru a le veni în ajutor săracilor. Cei cu salarii mici primesc de la stat cartele pentru cumpărături, colorate diferit, în funcţie de cât de mare e ajutorul. În general, sunt subvenţionate produsele de bază, precum orezul, zahărul, uleiul, dar şi gazele.

O jumătate de kilogram de carne ajunge să coste în jur de 20 de lire egiptene, adică aproximativ 4 dolari. Printre mâncărurile tradiţionale se află orezul cu şofran, kebabul, molokheya - o supă care se serveşte cu orez şi salată verde, dar se poate găti şi cu carne de pasăre, crevete sau iepure. Un fel de mâncare apreciat atât de turişti, cât şi de localnici este porumbelul umplut (hamam mahshi), considerat o adevărată delicatesă locală.

De fapt, majoritatea locuitorilor din mediul rural au propria crescătorie de porumbei, sub forma unui acoperiş alb, conic, cu multe "intrări" pentru păsări. Respectivele hulubării sunt instalate pe acoperişul caselor. Curmalele proaspăt culese, vândute la marginea drumului, sunt apreciate de turiştii care, altfel, nu au ocazia să le mănânce decât uscate, din rafturile magazinelor.

Presa egipteană, interesată de dosarele fierbinţi din zonă

Un român aflat în Cairo de mai mult timp ne-a povestit că, dacă opreşti un egiptean pe stradă şi îi ceri indicaţii, acesta va prefera să-ţi ofere un răspuns, chiar dacă nu-l cunoaşte pe cel corect. Este o jignire să nu răspunzi întrebărilor care ţi se adresează.

Presa egipteană este predominant una de opinie. Dintre ziarele centrale, doar două cotidiene apar în alte limbi decât araba, unul în engleză şi altul în franceză. Chestiunile cele mai dezbătute de jurnaliştii egipteni sunt legate de problema palestiniană, Irak şi Iran.

Şi egiptenii sunt interesaţi de mondenităţi, după cum ne spune românul stabilit în Egipt, "dar nu în sensul bârfelor de la noi". Sunt foarte mândri dacă, atunci când se căsătoresc, fotografia de nuntă le este publicată în revista "Cleo" (de la Cleopatra), revistă de lifestyle locală.

Apartamentele şi benzina, mult mai ieftine ca la noi

În ceea ce priveşte preţul apartamentelor, egiptenii stau mult mai bine decât noi. În Cairo, un apartament cu două camere, ce-i drept de mici dimensiuni, costă între 5.000 şi 7.000 de dolari, în condiţiile în care creditele se fac pe 25-30 de ani. Şi la capitolul legat de preţul benzinei egiptenii o duc mai bine, ei plătind echivalentul unui dolar pentru 5 litri.

Aproximativ 2/3 din egipteni îşi trimit copiii la şcoli publice, în timp ce restul de 1/3, cei cu dare de mână, îşi pot permite să-i trimită la o şcoală privată. Preţul unui an de studiu la Şcoala Americană, de exemplu, ajunge la 5.000 de dolari pe an, în timp ce în România un an din ciclul liceal costă 20.000$.

Structura sistemului de învăţământ din Egipt cuprinde învăţământul de bază, obligatoriu, împărţit în cel primar, pentru copii cu vârste între 6 şi 11 ani, urmat de cel preparator, 11-14 ani, şi de cel secundar general, cu durată de trei ani, cu specializări tehnice sau teoretice. Conform datelor statistice egiptene, durata medie de şcolarizare pentru tineri este de 10,3 ani - pentru fete de 9,3 ani, iar pentru băieţi de 11,2. Rata analfabetismului este de 30%.

Pe străzile din Cairo, oamenii poartă atât haine occidentale, cât şi tradiţionale, dar şi combinaţii ale celor două stiluri.

300 de români au ales Egiptul

Comunitatea românească din Egipt este relativ redusă. Aici trăiesc aproximativ 300 de persoane, din care circa 200 de femei căsătorite cu oameni de afaceri egipteni sau care lucrează în industria divertismentului, a cosmeticelor şi 100 de români care au propriile afaceri. România şi Egiptul au promis o politică de relansare a relaţiilor economice, comerciale şi politice.

În acest sens, săptămâna trecută, la Cairo, ministrul afacerilor externe, Adrian Cioroianu, a semnat, împreună cu secretarul general al Ligii Statelor Arabe, Amr Moussa, un memorandum de înţelegere între MAE şi organizaţia arabă, din care face parte şi Egiptul.

O ţară musulmană cu peste şase milioane de creştini

Deşi are o populaţie preponderent islamică, Egiptul este şi patria a peste şase milioane de creştini. Creştinismul egiptean începe în anul 61, când Sfântul Apostol Marcu, care a propovăduit creştinismul în regiune, întemeiază Patriarhia din Alexandria.

În capitală, în cartierul numit "Old Cairo" (vechiul Cairo), se găsesc grupate cele mai vechi biserici copte, datând din secolul al V-lea. Cea mai mare parte sunt închinate Fecioarei Maria, amintind de trecerea Familiei Sfinte prin aceste locuri.

În Egiptul contemporan, trăiesc şase milioane de creştini copţi, dintr-o populaţie de peste 75 milioane de locuitori, şi aproximativ 250 de mii de creştini de alte confesiuni (greco-ortodocşi, greco-catolici) reprezentând, oficial, 10 la sută din populaţia ţării. În fapt, se apreciază că populaţia creştină în Egipt ajunge până la 15% din total.

Egiptul este ţara care a dat lumii creştine cel mai mare număr de sfinţi, dintre care mai cunoscuţi sunt Mina, Ecaterina, Gheorghe, Ştefan Sinaitul, Marcu, Pavel Tebeul, Antonie cel Mare, Chiril, Macarie cel Mare. În fruntea Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt se află cel de-al 117-lea Patriarh, PF Shenouda al III-lea. Printre ortodocşii copţi foarte cunoscuţi pe scena internaţională se află şi fostul secretar general al ONU Boutros Boutros Ghali.

Incursiune în trecut

Statul egiptean, cel mai vechi din lume, începe cu era faraonică (sfârşitul mileniului al IV-lea înainte de Hristos), care se întinde până la cucerirea asiriană, în anul 671. În anul 525, Egiptul este cucerit de perşi, înfrânţi în 332 de Alexandru cel Mare. Astfel începe perioada elenistică, urmată de stăpânirea romană (după moartea Cleopatrei, în 30 î.H.) şi cea bizantină.

În 641, Egiptul e cucerit de arabi şi au loc islamizarea şi arabizarea ţării, vechii locuitori, creştinii de rit copt, devenind minoritari. Statul egiptean modern este pus sub semnul "erei Mohamed Ali", devenit paşă al Egiptului, sub suzeranitate otomană. Egiptul reuşeşte să se impună drept putere regională, independentă de Constantinopol. În secolul al XIX-lea, începe "renaşterea (Al-Nahda) arabă", caracterizată de revitalizarea patrimoniului islamic din perioada de glorie a califatului arab şi de încercările de modernizare a islamului.

La începutul Primului Război Mondial, se instaurează protectoratul britanic, încheiat formal în '22.
Perioada nasseristă (1954-1970) este marcată de reforme de inspiraţie socialistă. Nasser devine lider recunoscut al lumii arabe odată cu naţionalizarea canalului Suez, în '56, când are loc atacul tripartit (Israel, Marea Britanie, Franţa) împotriva Egiptului.

SUA intervin direct în relaţiile din regiune şi determină încetarea ostilităţilor. În 1967, are loc "războiul de şase zile", în urma căruia Israelul ocupă Sinaiul şi Fâşia Gaza, Înălţimile Golan, malul de vest al Iordanului şi Ierusalimul de Est. Nasser moare în 1970, iar conducerea este preluată de Anwar El-Sadat, care a orientat politica Egiptului spre Occident şi a avut un rol de prim ordin în detensionarea relaţiilor din Orientul Mijlociu.

Perioada Mubarak a început în 1981, după ce Sadat a fost asasinat, iar în Egipt a fost declarată stare de urgenţă, care se menţine şi în prezent. Actualul preşedinte, Hosni Mubarak, se află la al cincilea mandat, fiecare având o durată de şase ani.

Tractoarele şi cosmeticele româneşti, pe lista preferinţelor egiptenilor

Cele mai cunoscute produse româneşti în Egipt au rămas tractoarele, mult apreciate în orice colţ al Egiptului, şi produsele farmaceutice Ana Aslan, râvnite de egiptence. De fapt, comunitatea de afaceri egipteană luptă din răsputeri să deschidă o reprezentanţă Ana Aslan în Egipt.

România este cel mai important partener al Egiptului în Europa Centrală şi de Sud-Est. De aceea, Egiptul are în plan creşterea exportului de orez, legume şi fructe în România. Cu un an în urmă, Egiptul ocupa locul 45 în clasamentul investitorilor străini din ţara noastră, poziţie modestă faţă de potenţialul acestei ţări.

Egiptul dispune de rezerve de petrol şi gaze naturale, dar, pentru că sunt în curs de diminuare, a iniţiat, începând din septembrie 2006, un program de folosire a energiei nucleare ca sursă alternativă de energie. Agricultura contribuie cu 16% la PIB şi este axată pe cultura bumbacului (preferat pentru calitatea superioară), a cerealelor, legumelor şi fructelor.

Industria contribuie cu circa 35% la PIB, iar sectorul serviciilor, cu aproximativ 50%. Turismul are o pondere substanţială, fiind cea mai importantă sursă de valută în ţară. În 2006, numărul turiştilor străini a depăşit opt milioane. Şi pentru români Egiptul a devenit, în ultimii ani, una dintre principalele destinaţii turistice externe. Media anuală a turiştilor români în Egipt este de circa. 25.000 de persoane.

România, puntea Egiptului spre UE

Oamenii de afaceri egipteni membri ai boardului Consiliului de Afaceri Egipt-România şi-au făcut publică intenţia ca România să devină, pentru Egipt, "o punte spre Uniunea Europeană", iar Egiptul, la rândul lui, să fie pentru România "o punte de legătură cu statele din Africa şi Orientul Mijlociu".

Afaceriştii egipteni se plâng de politica României de acordare a vizelor şi spun că, pentru a obţine o viză pentru ţara noastră, trebuie să aştepte între 15 şi 20 de zile, fiindu-le mult mai uşor să primească viză pentru oricare alt stat din UE, inclusiv Franţa.