Egipt. Atac al Statului Islamic soldat cu cel puţin 38 morţi şi 54 de răniţi în rândul soldaţilor egipteni din Sinai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul din atacuri a vizat un post de control al armatei egiptene
Unul din atacuri a vizat un post de control al armatei egiptene

Cel puţin 38 soldaţi egipteni au fost ucişi şi 54 răniţi , miercuri, într-o serie de atacuri simultane, care au luat ca ţintă cinci poziţii ale armatei în nordul peninsulei Sinai. Statul Islamic din Provincia Sinai, grupare afiliată Statului Islamic (SI), a revendicat atentatele.

În unul dintre aceste atacuri, comis cu ajutorul unei maşini-capcană împotriva unui punct de control al armatei egiptene în estul localităţii Al-Arich, cel puţin 38 soldaţi au fost ucişi şi alţi 54 răniţi, a anunţat un responsabil pentru securitate.

Alte patru atacuri au fost lansate simultan împotriva a patru baraje rutiere ale armatei şi confruntări au loc între soldaţi şi atacatori, a adăugat acesta.

Un purtător de cuvânt al armatei egiptene a anunţat pe pagina sa de Facebook că „circa 70 de elemente teroriste au atacat cinci puncte de control în Sinaiul de Nord“, atacuri în urma cărora 10 soldaţi au fost ucişi sau răniţi, potrivit unui prim bilanţ.

Provincia Sinaiul de Nord, situată în estul Egiptului, este bastionul grupării jihadiste Ansar Beit al-Maqdess, care s-a redenumit 'Provincia Sinai', pentru a marca afilierea la 'califatul' autoproclamat de gruparea SI în zone din Irak şi Siria.

Aceste atacuri survin la câteva zile după asasinarea procurorului general al Egiptului într-un atentat cu bombă, care a vizat convoiul său, la Cairo.

Forţele de securitate din Sinai sunt cu regularitate ţinte ale atacurilor din partea grupărilor jihadiste, după ce preşedintele islamist Mohamed Morsi a fost destituit în iulie 2013.

Potrivit autorităţilor, sute de poliţişti şi soldaţi au fost ucişi din 2013 în atacuri, în principal în Sinaiul de Nord, dar şi la Cairo.

Statul Islamic din Provincia Sinai, grupare afiliată Statului Islamic (SI), a revendicat miercuri o serie de atacuri simultane comise în Egipt împotriva poziţiilor armatei în nordul peninsulei Sinai, atacuri în care au murit cel puţin 15 soldaţi, potrivit unui bilanţ provizoriu, informează Reuters, DPA şi AFP.

'Leii califatului au atacat în mod simultan mai mult de 15 puncte de control ale armatei apostate', a anunţat gruparea într-un comunicat publicat pe reţelele de socializare. Informaţia nu a putut fi verificată din surse independente, transmit DPA şi Reuters.

Provincia Sinaiul de Nord, situată în estul Egiptului, este bastionul grupării jihadiste Ansar Beit al-Maqdess, care s-a redenumit 'Statul Islamic din Provincia Sinai', pentru a marca afilierea la 'califatul' autoproclamat de gruparea jihadistă SI în zone din Irak şi Siria.

Aceste atacuri survin la câteva zile după asasinarea procurorului general al Egiptului într-un atentat cu bombă, care a vizat convoiul său, la Cairo.

Forţele de securitate din Sinai sunt cu regularitate ţinte ale atacurilor din partea grupărilor jihadiste, după ce preşedintele islamist Mohamed Morsi a fost destituit în iulie 2013.

Potrivit autorităţilor, sute de poliţişti şi soldaţi au fost ucişi din 2013 în atacuri, în principal în Sinaiul de Nord, dar şi la Cairo.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite