Doi diplomați francezi expulzați din Azerbaidjan. Ce li se reproșează
0Azerbaidjanul a anunțat marți expulzarea a doi diplomați francezi pentru activități "incompatibile cu statutul lor".
Tensiunile dintre cele două țări s-au amplificat din cauza sprijinului manifestat de Paris pentru Armenia, relatează AFP, citată de Agerpres.
Ambasadoarea Franței, Anne Boillon, a fost convocată la Ministerul Afacerilor Externe al Azerbaidjanului pentru a fi sesizată cu privire la "un protest ferm împotriva acțiunilor a doi angajați ai ambasadei Franței incompatibile cu statutul lor diplomatic", a indicat diplomația azeră într-un comunicat.
Cei doi diplomați urmează să părăsească Azerbaidjanul în 48 de ore, potrivit sursei citate.