Cum îşi înfrumuseţează chinezii oraşele: vopsesc iarba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În oraşele chineze învăluite în ceaţa densă, încărcată cu un nivel alarmant de particule nocive, viaţa poate părea uneori gri, aşa că oficialii din Chendgu au găsit o modalitate prin care să poată înveseli aspectul aşezării lor urbane: vopsesc iarba, scrie „The Telegraph“.

Reporterii de la „China Daily“ au filmat cum muncitorii primăriei vopsesc spaţiile verzi de pe marginea drumurilor. „Doi muncitorii au dat cu spray pe iarbă, schimbându-i culoarea de la galben la verde. Nu se poluează astfel mediul?“, s-a întrebat He Tao, locuitor al oraşului.

„Nu este toxic“, a explicat Yang, cel care vinde soluţia verde pe care o folosesc angajaţii primăriei. „E doar o vopsea verde pe care o vindem oficialilor din Chendgu de mai bine de şase ani, precum şi altor oficiali ai oraşului Tianjin sau ale altor prvovincii din vest. De asemenea, este folosită şi pentru terenurile de golf“, a spus el.

Culoarea „persistă de la 10 la 14 săptămâni şi nici nu se curăţă când plouă“, se arată pe site-ul companiei care comercializează spray-ul, deşi rezidenţii care s-au plimbat prin iarba vopsită s-au plâns că li s-a înverzit încălţămintea.

Cei care se ocupă cu aplicarea vopselei au refuzat să comenteze, spunând doar că substanţa este un nutrient fluid care ajută ca iarbă să se păstreze verde pe întreg parcursul iernii.

În Chendgu, locuitorii nu sunt foarte mulţumiţi de acţiunile întreprinse de autorităţile care ar face orice pentru a înfrumuseţa oraşul. „De ce să nu folosim banii pentru a construi şcoli? Pe cine încearcă ei să mulţumească? “, s-au revoltat locuitorii.

De altfel, nu este pentru prima dacă când Partidul Comunist chinez apelează la astfel de strategii pentru a îmbunătăţi imaginea ţării. Recent, oi false au fost puse pe pajiştile devastate din Mongolia Interioară, pentru a convinge turiştii că sunt încă întreţinute.

Mai mult decât atât, în zonele distruse de cariere, munţi întregi au fost vopsiţi cu verde pentru a da impresia unui aer proaspăt. „Aceasta este o tactică foarte avansată, am învăţat cum să procedem de pe internet“, a explicat un purtător de cuvânt al unei companii de minerit din provincia Shaanxi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite