Criza lasă America fără judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată în istoria Americii, judecătorii încep să-şi părăsească funcţiile în număr relativ mare, din cauza salarizării precare, scrie „New York Times“.

Ei preferă să se întoarcă la meseria de avocat. În statul New York, de exemplu, judecătorii  nu au mai primit o mărire de salariu de 12 ani, ceea ce face din acest stat unul dintre exemplele cele mai elocvente ale prăpastiei care se cască în SUA între veniturile judecătorilor şi cele ale altor specialişti în drept, cum ar fi partenerii din firmele de avocatură de top, care pot câştiga de zece ori mai mult decât un judecător.

Plecările din magistratură sunt în număr din ce în ce mai mare în ultimii ani: aproape unul din 10 judecători din New York îşi părăseşte funcţia anual, potrivit unei statistici recente. Ultimul plecat este James M. McGuire, un judecător din Manhattan, care a demisionat săptămâna trecută. Salariul său era de 144.000 de dolari pe an, însă a preferat să devină asociat la o firmă de avocatură, Dechert LLP, unde venitul mediu al asociaţilor este de 1,4 milioane de dolari anual.

Salarii îngheţate de 12 ani

Judecătorii de la cea mai înaltă curte din New York, Curtea Supremă de Stat, câştigă 136.700 de dolari pe an. Într-o serie de interviuri, ei au recunoscut că e dificil să ceară o mărire a salariilor în vremuri economice atât de dificile. În New York, salariile lor sunt îngheţate din 1999. „Nu m-am aşteptat să mă îmbogăţesc ca judecător, dar nici nu credeam că voi sărăci", a spus Robert A. Spolzino, fost judecător la un tribunal din Brooklyn, care a demisionat acum doi ani.

Actuali şi foşti judecători au descris presiunile pe care le simt atunci când trebuie să-şi plătească ipotecile şi taxele de studii ale copiilor, iar unii dintre ei spun că au fost nevoiţi să vândă proprietăţi deoarece nu mai făceau faţă cheltuielilor. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite