Bush a tratat-o pe Merkel cu plimbări şi grătar la ferma din Texas
Cancelarul german Angela Merkel a sosit vineri cu elicopterul la ferma din Texas a preşedintelui american George W. Bush, pentru două zile de discuţii despre cele mai sensibile dosare
Cancelarul german Angela Merkel a sosit vineri cu elicopterul la ferma din Texas a preşedintelui american George W. Bush, pentru două zile de discuţii despre cele mai sensibile dosare internaţionale, dar din care nu vor lipsi grătarele şi o plimbare.
Merkel, care face parte dintre puţinii lideri străini invitaţi la proprietatea texană a familiei Bush numită Prairie Chapel, a dezbătut cu Bush subiectele care au tensionat relaţiile dintre cele două ţări: Iranul şi Afganistanul.
Merkel şi Bush au insistat asupra "necesităţii de a continua pe calea diplomaţiei în ceea ce priveşte Iranul", în pofida tonului războinic al Washingtonului.
Liderul de la Casa Albă urma să îi ceară şefului Executivului de la Berlin ca Germania şi ceilalţi aliaţi NATO să se implice mai serios în lupta împotriva terorismului din Afganistan.
Pe agenda discuţiilor dintre cei doi lideri au mai figurat teme precum viitorul statut al provinciei sârbe Kosovo, situaţia din Orientul Mijlociu şi Irak.



















































