Autorul masacrului din Finlanda îşi anunţase intenţiile pe YouTube
0Reprezentanţii YouTube (care aparţine Google), unde autorul masacrului comis miercuri în liceul din Finlanda îşi postase un filmuleţ în care îşi anunţa intenţiile, s-au disculpat ieri.
Reprezentanţii YouTube (care aparţine Google), unde autorul masacrului comis miercuri în liceul din Finlanda îşi postase un filmuleţ în care îşi anunţa intenţiile, s-au disculpat ieri.
Ei au declarat că pot verifica numai a posteriori conţinutul mesajelor postate şi semnalate de utilizatorii săi, notează AFP. "La fiecare minut, YouTube are înregistrări cu o durată de şapte ore", a mai precizat purtătoarea de cuvânt a YouTube, adăugând că tocmai felul cum funcţionează internetul ar face aproape imposibil controlul a priori.
Pe de altă parte, cu un simplu clic, orice utilizator poate semnala un film suspect, după care YouTube începe să-i verifice conţinutul şi ulterior îl poate retrage. Sub pseudonimul Sturmgeist89, adolescentul ucigaş Pekka-Eric Auvinen, 18 ani, postase pe YouTube un filmuleţ intitulat chiar "Masacrul de la Liceul din Jokela, 7 noiembrie 2007".
Liceanul, care avea asupra lui 500 de cartuşe şi a făcut şapte victime, a lăsat o scrisoare, aflată acum în posesia poliţiei, în care "îşi ia la revedere şi transmite mesajul lui împotriva societăţii", a declarat presei purtătorul de cuvânt al poliţiei. Scrisoarea va fi analizată în căutarea de indicii care să-i explice fapta.























































