Atac terorist în Israel. Două persoane au murit şi cel puţin trei au fost rănite
0Doi poliţişti au murit şi cel puţin alte trei persoane au fost rănite într-un atac terorist care avut loc duminică seară în Israel. Doi bărbaţi au deschis focul într-o zonă aglomerată din oraşul israelian Hadara, au afirmat surse din cadrul serviciilor de securitate israeliene. Atacul a fost revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic.
Atacul a avut loc în apropierea unei staţii de autobuz şi a unor restaurante din orăşelul Hadera, situat la aproximativ 45 de kilometri nord de Tel Aviv.
Doi cetăţeni israelieni de etnie arabă au deschis focul la întâmplare spre trecători, înainte de a fi împuşcaţi mortal de forţele de ordine, relatează The Times of Israel, citat de Mediafax.
Atacul s-a soldat cu moartea a doi agenţi de poliţie israelieni şi rănirea altor trei persoane, care sunt spitalizate. Câteva persoane sunt în stare de şoc în urma atacului terorist, scrie Agerpres.
Autorităţile israeliene au stabilit că atacatorii sunt cetăţeni israelieni de etnie arabă şi că provin din oraşul Uhm al-Fahm.
Premierul Israelului, Naftali Bennett, s-a deplasat în timpul nopţii la locul atentatului şi a mulţumit poliţiştilor implicaţi în prinderea atacatorilor. De asemenea, acesta va organiza o reuniune de urgenţă cu şefii serviciilor de securitate israeliene.
Antony Blinken, secretarul de stat american a condamnat vehement atacul terorist din Israel. El s-a aflat duminică în Israel pentru o întâlnire „istorică", în deşertul Negev, cu omologii săi din ţările arabe care şi-au normalizat relaţiile cu statul evreu, în cadrul unui turneu prin Orientul Apropiat şi Africa de Nord.
„Condamnăm atacul terorist comis astăzi în Hadera. Astfel de acte de violenţă fără sens şi crimele de acest fel nu îşi au locul în societate. Suntem alături de partenerii israelieni şi le transmitem condoleanţe familiilor victimelor", a transmis Antony Blinken, pe Twitter.
În ultimele săptămâni, mai multe atacuri teroriste au avut loc în Israel. Marţea trecută, un bărbat a omorât patru persoane într-un atac comis la un complex comercial din oraşul Beersheba.