Aproximativ 450 de membri ai Frăţiei Musulmane au intrat în greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Egipt, mai mult de 450 de membri ai Frăţiei Musulmane a început greva foamei pentru a protesta faţă de „tratamentul inuman” de care au parte în închisoare, potrivit unei postări pe contul de Twitter al acestei organizaţii politice.

Dintre cei 450 de membri ai Frăţiei Musulmane, o parte sunt rude ale preşedintelui Mohamed Morsi detronat de către armată la începutul lunii iulie.

„Multor deţinuţi politici din Frăţia Musulmană le-a fost interzis dreptul la vizite din partea familiei, asistenţă juridică, asistenţă medicală, celulele supraaglomerate şi insalubre”, precizează postarea de pe contul de Twitter al formaţiunii politice, citată de AFP.

Printre cei care au intrat în greva foamei sunt Khairat Al-Chater, un apropiat al ghidului suprem al Frăţiei Musulmane şi finanţator de bază, Essam El-Erian, unul din liderii formaţiunii politice, Mohamed Beltagi, fost parlamentar, Osama Yassin, fost ministru al Tineretului, dar şi numeroşi consilieri ai fostului preşedinte, Mohamed Morsi.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Libertate şi Justiţie, Murad Ali el însuşi încarcerat, a furnizat informaţii potrivit cărora mulţi membri ai frăţiei au „fost duşi la izolare”. „Chiar şi în momentul când ieşim din celulele noastre, două ore pe zi, fiecare prizonier este singur”, a specificat purtătorul de cuvânt.

Organizaţia Human Rights Watch a acuzat în decembrie Armata egipteană de faptul că este responsabilă pentru „dispariţia” a cinci membri din garda de corp al lui Morsi, după închiderea celor apropiaţi de Frăţia Musulmană.

Destituirea fostului preşedinte al Egiptului a dus la începerea a numeroase proteste în favoarea lui Morsi. La scurt timp după debutul protestelor, guvernul de facto a susţinut Armata să lanseze o campanie de represiune împotriva celor din Frăţia Musulmană.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite