Aproape 600 de iranieni, executați anul trecut. Creșterea masivă are scopul de a „insufla teamă“

0
Publicat:

Execuţiile judiciare în Iran au crescut cu 75% în 2022, cu 582 de condamnări la moarte prin spânzurare, potrivit a două organizaţii pentru drepturile omului.

Numărul execuţiilor în Iran a crescut semnficativ
Numărul execuţiilor în Iran a crescut semnficativ

Începând din septembrie 2022, Iranul a fost zguduit de săptămâni de proteste în masă declanşate de moartea în arestul poliţiei a tinerei kurde iraniene Mahsa Amini, arestată pentru încălcarea codului vestimentar foarte strict al ţării impus femeilor.

Autorităţile iraniene au suprimat mişcarea în mod violent, patru persoane fiind condamnate la moarte prin spânzurare într-o legătură directe cu aceste proteste, ceea ce a dus la condamnări în străinătate.

Cifra de cel puţin 582 de execuţii este cea mai mare din Republica Islamică din 2015, după un total de 333 de execuţii în 2021, potrivit ONG-ului Iran Human Rights (IHR), cu sediul în Norvegia, şi Together Against the Death Penalty (ECPM), cu sediul la Paris.

Pedeapsa cu moartea a fost "din nou folosită ca instrument suprem de intimidare şi oprimare de către regimul iranian pentru a menţine stabilitatea puterii sale", avertizează aceste ONG-uri într-un raport comun publicat joi.

"Pentru a insufla teama în rândul populaţiei şi al tinerilor care protestează, autorităţile au intensificat execuţiile deţinuţilor condamnaţi din alte motive decât cele politice", precizează directorul IHR, Mahmood Amiry Moghaddam.

"Pentru a opri maşinăria morţii pusă în mişcare de regimul iranian, comunitatea internaţională şi societatea civilă (...) trebuie să-şi arate în mod activ opoziţia de fiecare dată când o persoană este executată în ţară", insistă el.

Raportul susţine, de asemenea, că aproximativ 100 de deţinuţi sunt în prezent fie în condamnaţi la moarte, fie se confruntă cu acuzaţii pasibile de pedeapsa cu moartea.

Potrivit aceloraşi surse, numărul condamnărilor în dosarele de trafic de droguri a crescut semnificativ.

Peste jumătate dintre cei executaţi după începerea protestelor şi 44% dintre execuţiile înregistrate în 2022 au fost legate de droguri. Aceasta este dublu faţă de cifrele pentru 2021 şi cifra este de zece ori mai mare decât în 2020.

Autorii raportului denunţă în acest sens pasivitatea Oficiului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC).

"Lipsa de reacţie a UNODC şi a ţărilor afiliate nu transmite mesajul potrivit autorităţilor iraniene. Abolirea pedepsei cu moartea pentru infracţiunile legate de traficul de droguri trebuie pusă ca o condiţie esenţială pentru viitoarea cooperare între UNODC şi Iran", consideră directorul ECPM, Raphael Chenuil-Hazan.

Potrivit raportului, membrii minorităţii baluce, în principal sunnită, reprezintă 30% din execuţii, în condiţiile în care aceştia reprezintă doar 2% până la 6% din populaţia naţională. O astfel de disproporţie se remarcă şi în rândul minorităţilor kurde şi arabe.

Pedeapsa cu moartea este "un mijloc de presiune şi, mai larg, o pârghie represivă pentru gestionarea problemelor sociale ale ţării", apreciază raportul, potrivit căruia 288 de execuţii, 49% din total, au fost justificate de cazuri de omor, cea mai mare cifră din ultimii 15 ani.

Două persoane, printre care protestatarul Majidreza Rahnavard, au fost spânzurate în public, se arată în comunicat. Cel puţin trei persoane executate erau minore şi 16 erau femei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite