A fost descoperit cel mai vechi templu din America de Sud
Vestigiile aparţin unei culturi foarte vechi şi încă necunoscută Un templu de aproximativ 4000 de ani, potrivit analizelor cu carbon 14, a fost descoperit în mijlocul
Vestigiile aparţin unei culturi foarte vechi şi încă necunoscută
Un templu de aproximativ 4000 de ani, potrivit analizelor cu carbon 14, a fost descoperit în mijlocul sitului arheologic Ventarron, din Peru.
Înăuntrul acestuia, arheologii au găsit picturi murale policrome care ar putea fi cele mai vechi fresce de pe continentul american. Templul este situat în valea Lambayaque, lângă renumitul complex Sipan, descoperit în anii '80, unde a fost identificat un mormânt al unui rege preincaş, plin cu aur.
Templul cel mai vechi de pe continentul sud-american, leagăn al unei culturi contemporane cu civilizaţia sumeriană - considerată de unii istorici cea mai timpurie civilizaţie cunoscută - a fost descoperit în nordul statului Peru.
Înăuntrul său, arheologii au găsit o scară care duce la un sanctuar religios - dedicat cultului focului -, precum şi impresionante picturi murale policrome. O datare cu carbon 14, confirmată de un laborator din Miami, SUA, a evaluat vechimea acestora la circa 4000 de ani. Templul are o structură piramidală, fără vârf, şi o suprafaţă de 50 de metri pătraţi.
Nu a fost construit din piatră, ci din blocuri de argilă provenită de la un curs de apă situat în apropiere. Imaginea unor cerbi şi culorile dominante - roşu şi alb - ar putea duce cu gândul la un ritual ancestral care evocă vânătoarea. Sunt caracteristici semnificative care este posibil să atribuie edificiului antic denumiri precum <> , sau <> .
Monument în pericol
Descoperirea a fost făcută de arheologii conduşi de Nacho Alva, care şi-a câştigat notorietatea internaţională pentru faptul că a adus la lumină mormântul plin de aur şi bogăţii al "seniorului de Sipan", un rege preincaş care a domnit în urmă cu circa 1700 de ani.
Ei nu se aşteptau să descopere impresionantele picturi murale, când au început cercetările. În Peru există numeroase temple incaşe şi puţine dintre ele sunt incluse pe lista monumentelor. Sătenii care trăiesc nu departe de templul recent descoperit se aprovizionau cu blocuri de argilă provenite din structura sa pentru a-şi construi casele.




















































