Zelenski afirmă că Rusia a pierdut până acum peste 16.000 de militari
0Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că Rusia a pierdut, după o lună de la startul invaziei, peste 16.000 de militari.
Liderul ucrainean a vorbit într-un nou video despre pierderile ruşilor printre care se regăsesc şi comandanţi de rang înalt. Acesta precizează că până în prezent nu s-au raportat generali sau amirali ruşi ucişi, dar afirmă că în numărul confirmat de el se află un comandant al uneia dintre armatele invadatorilor şi un secund la comanda Marinei Mării Negre, relatează news.ro.
”Printre ei se numără şi comandanţii de rang înalt. Până acum nu s-a raportat că ar fi fost ucişi generali sau amirali ruşi. Totuşi, în acest număr avem un comandant al uneia dintre armatele ocupanţilor şi un secund la comanda Marinei Mării Negre”, a spus Zelenski într-un video postat pe internet.
Zelenski a relatat mai multe detalii şi despre coridoarele umanitare organizate în ultima săptămână pentru salvarea cetăţenilor din oraşul Mariupol. Acesta a afirmat că au fost asigurate 18 coridoare umanitare prin care s-au salvat peste 37.000 de persoane, dintre care aproape 27.000 din cel mai asediat oraş ucrainean, Mariupol.
„Toate aceste crime de război împotriva civililor din Mariupol şi din alte oraşe ale Ucrainei vor continua să informeze naţiunile lumii”, a adăugat Zelenski.