Un judecător a fost găsit decapitat, împreună cu familia sa, în Ucraina
0
Trupurile decapitate a patru persoane din oraşul ucrainean Harkov au fost descoperite, sâmbătă, de forţele de ordine. Este vorba de un judecător al Tribunalului orăşenesc, de soţia lui, de fiul lor şi de partenera acestuia.
Judecătorul Vladimir Trofimov (58 de ani), soţia lui (59 de ani), fiul lor (30 de ani) şi iubita acestuia (29 de ani) au fost găsiţi morţi în apartamentul magistratului din oraşul Harkov, informează Russia Today.
Ajunşi la locul crimei, poliţiştii au constatat că cele patru cadavre aveau capetele tăiate, una dintre victime fiind torturată înainte de a fi ucisă. Potrivit declaraţiilor ministrului Afacerilor Interne, Vitali Zakharchenko, anchetatorii au descoperit patru cadavre decapitate la locul crimei, dar doar trei capete, informează BBC Ucraina.
O anchetă a fost deschisă în acest caz. „Nu excludem ca activitatea profesională a lui Trofimov să fi fost motivul crimei, dar luăm în calcul şi alte variante”, a declarat şeful poliţiei din oraşul Harkov, Viktor Kozitski.
Iniţial, poliţiştii nu au exclus nici posibilitatea ca crima să fi pornit de la un jaf, în condiţiile în care Trofimov (foto dreapta) era un pasionat colecţionar de monede. Renumele său în rândul colecţionarilor era cunoscut şi în afara teritoriului ucrainean. Mai mult de atât, anchetatorii au descoperit că din apartament lipseau câteva piese de colecţie.

Crimă planificată cu doi ucigaşi
Cu toate acestea, criminaliştii care au analizat dovezile găsite în apartamentului victimei care lucra în magistratură de mai bine de 30 de ani au stabilit că este vorba de o crimă planificată anterior şi că cel puţin doi atacatori au fost implicaţi în comiterea infracţiunii.
Potrivit procurorului Victor Pshonka, crima a suscitat şi interesul preşedintelui Viktor Ianukovici, informează ediţia în ucraineană a BBC News.
Harkov este al doilea cel mai mare oraş din Ucraina, fiind una dintre cele patru localităţi care au găzduit Campionatul European de Fotbal de anul acesta.
Potrivit RFE/RL, judecătorul decapitat din oraşul Harkov nu făcea parte din completul de judecată în a cărui sarcină se află dosarul fostului premier Iulia Timoşenko, ci din cel al districtului Frunze.