Ucrainenii, indignaţi de vacanţele de lux ale preşedintelui lor şi ale altor oficiali de rang înalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Vacanţele de lux ale preşedintelui Ucrainei Petro Poroşenko şi procurorului său general au provocat indignare în rândul locuitorilor statului vecin, unde criticile la adresa corupţiei la nivel înalt iau amploare.

La puţin timp după ce a petrecut Anul Nou în Ucraina, Petro Poroşenko a plecat incongnito pe o insulă privată din Maldive şi s-a relaxat acolo timp de şapte zile alături de zece dintre apropiaţii şi amicii săi. Detalii despre această vacanţă neobişnuită au fost dezvăluite în ediţia din 18 ianuarie a emisiunii Skhemi, care este realizată de postul de radio RFE/RL şi difuzată la televiziunea publică ucraineană.

La două săptămâni de la această dezvăluire, Skhemi a adus în atenţia publicului o nouă vacanţă de lux. Potrivit emisiunii, procurorul general Iuri Luţenko a cheltuit 52.000 de euro pentru o vacanţă în Seychelles împreună cu soţia şi fiul său cel mic.

Cele două anchete au provocat un val de indignare în ţara vecină, unde criticile la adresa corupţiei, în special la nivelul elitei conducătoare, se înmulţesc, relatează AFP, potrivit The Huffington Post.

„Este timpul ca agenţiile de voiaj să organizeze tururi «urmaţi-i pe Poroşenko şi Luţenko»: Maldive, Seychelles, Panama“, a scris în mod ironic miercuri pe Facebook deputatul Serghii Leşcenko, făcând aluzie şi la prezenţa numelui preşedintelui ucrainean în ancheta internaţională „Panama Papers“.„Demisie, anchetă, tribunal“, a adăugat el, precizând că acesta este traseul real pe care trebuie să-l urmeze cei doi.

Iuri Luţenko s-a apărat miercuri cu o explicaţie pe Facebook în care susţine că excursia sa în Seychelles a costat mai puţin, şi anume 16.000 de euro pentru trei persoane, adică el, soţia şi fiul său cel mic, şi fost plătită în totalitate de fiul său mai mare, care i-ar fi făcut astfel un cadou pentru aniversarea a 30 de ani de căsnicie.

Preşedinţia Ucrainei a confirmat dezvăluirile despre vacanţa din Maldive a lui Poroşenko, precizând că a fost vorba de „o vizită privată“ plătită din propriul buzunar. Cu o avere estimată la 1 miliard de euro în 2017 de revista Novoie Vremia, Petro Poroşenko este considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina.

Totuşi, aceste cheltuieli sunt considerate exorbitante şi inoportune într-o ţară în care salariul mediu se ridică la 250 de euro pe lună şi care este afectată de un conflict armat cu forţele separatiste proruse.

În plus, lupta împotriva corupţiei elitelor a fost una dintre revendicările majore ale mişcării proeuropene Maidan, din 2013-2014, şi rămâne una dintre principalele cerinţe ale sprijinului occidentalilor pentru puterea actuală, notează AFP.

În acest context, Petro Poroşenko a fost invitat din nou să nu mai amâne înfiinţarea unei direcţii anticorupţie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite