Ucraina, sub alertă de raid aerian după încheierea armistițiului temporar anunțat de Rusia

0
Publicat:

Alertele de raid aerian au început din nou să sune la Kiev și în regiunile din estul țării în noaptea de duminică spre luni, în timp ce explozii au fost raportate în orașul-port Mikolaiv, la doar câteva ore după ce încetarea focului de o zi, declarată de președintele rus Vladimir Putin, a expirat.

Bloc distrus în Harkov FOTO Profimedia
Bloc distrus în Harkov FOTO Profimedia

Atât Kievul, cât și Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea armistițiului, despre care Kremlinul a anunțat că nu va fi prelungit. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că „nu există alte ordine” privind extinderea încetării focului.

Washingtonul a declarat că ar saluta o prelungire a armistiţiului, iar preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat de mai multe ori disponibilitatea Ucrainei de a întrerupe loviturile pentru 30 de zile în acest război.

Dar Putin, care a lansat invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022 şi care a ordonat sâmbătă oprirea tuturor activităţilor militare de-a lungul liniei frontului până duminică la miezul nopţii, ora Moscovei (21:00 GMT), nu a dat ordin ca încetarea focului să fie prelungită, scrie Agerpres.

"Nu există alte ordine", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă de presă de stat TASS, întrebat dacă încetarea focului ar putea fi prelungită.

Unele regiuni din estul Ucrainei au fost sub alertă de raid aerian începând cu câteva minute după miezul nopţii de luni, potrivit datelor forţelor aeriene ucrainene, alertele extinzându-se treptat spre regiunile din centrul ţării.

"Îi îndemnăm pe locuitorii oraşului să meargă imediat în cele mai apropiate adăposturi şi să rămână acolo până la încetarea alertei", a declarat administraţia militară a Kievului într-o postare pe reţelele sociale la ora locală 04:41 (0141 GMT).

Mai multe explozii au zguduit oraşul-port ucrainean Mikolaiv, a anunţat primarul Oleksandr Senkevici pe aplicţia Telegram. El nu a precizat însă dacă a fost vorba de sisteme de apărare antiaeriană în funcţiune sau dacă atacurile aeriene ruseşti au atins vreo ţintă.

Deşi duminică nu au existat alerte de raid aerian în Ucraina, forţele ucrainene au raportat aproape 3.000 de încălcări ale încetării focului de către Rusia, cele mai puternice atacuri şi bombardamente fiind observate pe linia frontului în sectorul Pokrovsk, a declarat Zelenski în cursul nopţii trecute.

Regiunea rusă Voronej, la graniţă cu Ucraina, a fost, de asemenea, sub alertă de raid aerian timp de două ore în cursul nopţii de duminică spre luni, a declarat guvernatorul regiunii pe Telegram.

Ministerul rus al Apărării a comunicat duminică că forţele ucrainene au tras de 444 de ori asupra poziţiilor ruse şi că a contabilizat peste 900 de atacuri ucrainene cu drone, afirmând, de asemenea, că au existat morţi şi răniţi în rândul populaţiei civile.

Reuters nu a putut verifica independent aceste informaţii din surse independente.

Preşedintele american Donald Trump, care vrea să încheie un acord de pace de lungă durată, s-a arătat optimist duminică, afirmând că "speră" că cele două părţi vor ajunge la un acord "în această săptămână" pentru a pune capăt conflictului.

Trump şi secretarul său de stat, Marco Rubio, au declarat vineri că Statele Unite se vor retrage din eforturile de pace dacă nu vor exista semne clare de progres "în curând".

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite