Tot mai mulţi imigranţi ajung în Europa prin Ungaria
0După ce călătoriile pe Marea Mediterană au devenit tot mai periculoase, iar alte rute au fost blocate, din ce în ce mai mulţi imigranţi din Orientul Mijlociu, dar şi din Europa sud-estică aleg să ajungă în Uniunea Europenă prin intermediul Ungariei, scrie Associated Press.
Mii de imigranţi din Afganistan, Siria, Kosovo sau Albania trec frontiera Ungariei în fiecare săptămână solicitând autorităţilor de la Budapesta azil pentru a dobândi statutul de refugiat.
Din acest motiv, în mai multe oraşe europene au izbucnit recent proteste faţă de numărul tot mai mare de imigranţi, în special musulmani, cea mai recentă manifestaţie de acest tip având loc în orasul german Dresda.
„Situaţia din acest an a devenit practic de nesuportat”, spune Laszlo Toroczkai, primarul comunei Asotthalom, o regiune aflată aprope de graniţa cu Serbia în care numărul de imigranţi a crescut exponenţial în ultimii ani.
După ce primesc statutul de refugiat, majoritatea imigranţilor aleg să îşi continue călătoria către Europa de Vest, având ca destinaţie ţări precum Germania sau Suedia.
„Mulţi dintre cei care traversează ilegal frontiera abia aşteaptă să fie prinşi şi să primească azil. Apoi, dispar în Europa occidentală”, spune Kitty McKinsey, purtător de cuvânt al Reprezentanţei Regionale UNHCR în Europa Centrală.
Potrivit datelor poliţiei ungare, anul acesta au trecut ilegal frontiera peste 26.000 de persoane, provenind din peste 60 de ţări. Comparativ, în 2004, anul în care Ungaria a aderat la Uniunea Europeană, au fost înregistrate doar 34 de cazuri asemănătoare.
Mai mult decât atât, Ungaria a primit în acest an peste 35.000 de cereri de azil, un număr aproape dublu faţă de anul 2013, atunci când au fost înregistrate 18.000 de astfel de cereri.