Tensiuni în Spania: Ministrul de Interne, şefa Gărzii Civile şi un lider de partid, ameninţaţi cu moartea. Reacţia premierului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul spaniol Pedro Sanchez FOTO EPA-EFE
Premierul spaniol Pedro Sanchez FOTO EPA-EFE

Ministrul de Interne al Spaniei, şefa Gărzii Civile şi liderul partidului Podemos, de stânga, au primit scrisori de ameninţare cu moartea. Premierul Pedro Sanchez le-a condamnat într-un mesaj publicat pe Twitter.

„Condamn ameninţările grave primite de Marlaska, Gamez şi Iglesias”, a scris Sanchez pe Twitter, cu un link spre un articol de presă referitor la aceste ameninţări, transmite AFP.

Premierul socialist al Spaniei a subliniat că justiţia şi democraţia vor învinge într-un final „ameninţările şi violenţa”.

Potrivit presei spaniole, ministrul de Interne Fernando Grande-Marlaska, şi şefa Gărzii Civile, Maria Gamez, şi liderul Podemos, Pablo Iglesias, au primit scrisori anonime de ameninţare ce conţineau gloanţe.

„Soţia ta, părinţii tăi şi tu sunteţi condamnaţi la pedeapsa capitală, timpul tău se scurge”, este mesajul primit de Iglesias, conform unei fotografii postate de politician pe Twitter.

Liderul Podemos a postat şi o fotografie cu patru gloanţe şi plicul scrisorii primite.

Scrisoare de amenintare cu moartea primita de Pablo Iglesias FOTO Twitter @PabloIglesias

FOTO Twitter @PabloIglesias

Fernando Grande-Marlaska şi Maria Gamez au primit scrisori similare. Scrisorile poartă aceeaşi ştampilă poştală şi fuseseră expediate luni.

Aceste ameninţări survin într-un context de puternică polarizare politică în Spania înaintea alegerilor regionale din Madrid prevăzute să aibă loc la 4 mai.

Pablo Iglesias a demisionat luna trecută din funcţia de vicepremier pentru a candida la şefia Guvernului regional din Madrid.

Grande-Marlaska, fost judecător, şi Iglesias sunt criticaţi de laxism în politica imigraţiei şi în problema separatismului catalan.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite