Suspectul în înjunghierea mortală a unui poliţist la Bruxelles era un cunoscut musulman radicalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suspectul în înjunghierea mortală a unui ofiţer al poliţiei belgiene la Bruxelles era pe o listă a agenţiei de securitate cu musulmani radicalizaţi şi a fost dus la o secţie de psihiatrie cu câteva ore înainte de atac, au declarat procurori vineri, informează Reuters şi France Presse.

Un ofițer al poliției belgiene a fost înjunghiat mortal FOTO EPA-EFE
Un ofițer al poliției belgiene a fost înjunghiat mortal FOTO EPA-EFE

Ei au spus că ofiţerul a murit după ce maşina de poliţie pe care o conducea a fost atacată joi seară, în nordul Bruxellesului, în timp ce aştepta la semafor.

El a fost înjunghiat în gât şi un al doilea ofiţer în braţ, a declarat purtătorul de cuvânt al procurorilor, Eric Van Der Sypt, într-o conferinţă de presă.

"Pasagerul a reuşit să sune pentru asistenţă prin radio şi (...) a declarat că atacatorul a strigat 'Allahu Akbar' (Allah este cel mai mare)", a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că suspectul - un cetăţean belgian în vârstă de 32 de ani - era pe lista musulmanilor radicalizaţi a agenţiei naţionale de securitate OCAD/OCAM.

Şoferul în vârstă de 29 de ani a murit din cauza rănilor la spital, în timp ce pasagerul de 23 de ani era în stare stabilă după operaţie, a spus purtătorul de cuvânt.

Suspectul a mers joi mai devreme la o secţie de poliţie, având un comportament de "deranjat mintal" şi cerând ajutor, au spus procurorii.

Poliţia l-a dus la secţia de psihiatrie a unui spital local, dar mai târziu au auzit că el a plecat din nou, întrucât nu existau motive pentru a-l reţine împotriva voinţei sale, notează Reuters.

Suspectul a fost împuşcat şi rănit de poliţişti la scurt timp după atacul cu cuţitul şi dus la spital, unde va fi interogat odată ce recuperarea îi permite.

"Ofiţerii noştri de poliţie îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor noştri. Drama de astăzi o demonstrează încă o dată", a scris prim-ministrul Alexander De Croo pe Twitter.

Agenţia France Prese precizează, la rândul său, că suspectul era un deţinut radicalizat care făcea "remarci incoerente", după ce justiţia belgiană a prezentat primele elemente ale profilului presupusului asasin al unui poliţist joi seară la Bruxelles.

Prezentat ca "Yassin M.", un belgian de 32 de ani născut şi domiciliat la Bruxelles, suspectul avea fişă de cazier judiciar la agenţia belgiană de analiză a ameninţării teroriste (OCAM), a dezvăluit vineri parchetul federal într-o conferinţă de presă.

"El era cunoscut justiţiei pentru infracţiuni de drept comun care au dus la reţinerea sa între 2013 şi 2019", a adăugat aceeaşi sursă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite