„Sunt doar piele și os”. Un soldat rus se plânge că face foamea pe câmpul de luptă

0
Publicat:

Un nou apel interceptat de serviciile ucrainene de informații arată privațiunile extreme la care sunt supuși soldații ruși pe câmpul de luptă, relatează Kyiv Post.

FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

„Serviciile de informații militare au primit încă o confirmare a prăbușirii sistemului logistic al armatei ruse: unitățile de infanterie au fost lăsate fără alimente și provizii adecvate pentru o lungă perioadă de timp”, a declarat HUR într-un comunicat.

Apelul interceptat a fost publicat marți, 3 februarie, pe canalul de YouTube al Direcției Principale de Informații a Ucrainei (HUR).

În conversația interceptată, un soldat rus își descrie în detalii dramatice starea precară, după ce a pierdut mult în greutate și pare mai degrabă resemnat.

„Cum să fie lucrurile aici? Nu mâncăm, nu bem nimic… Dacă mă întorc într-o parte, nici nu m-ai observa. Uniforma atârnă pe mine ca pe un umeraș!”, spune soldatul.

„La naiba, sunt doar piele și os acum – și doar barba mai salvează aparențele, măcar se vede ceva”, spune el.

Interlocutorul său confirmă: a văzut o fotografie recentă cu el și a observat și el că a slăbit foarte mult.

Acest tip de mărturii nu sunt noi.

În martie 2025, purtătorul de cuvânt al Brigăzii a Treia de Asalt, Oleksandr Borodin, spunea că forțele rusești din direcția Harkov se confruntau cu un deficit grav de provizii.

„Mor de foame acolo. Nu există apă potabilă”, a spus Borodin. „Dar trebuie să înțelegeți – acestea sunt probleme de care comanda este conștientă. Ei fac un calcul: infanteria va supraviețui câteva săptămâni și nu îi deranjează. Există un sistem de rezervă. Calculează câți vor pierde, chiar și în decurs de o săptămână.”

În octombrie 2025, The Telegraph a relatat că zeci de soldații ruși au rămași blocați în așa-numita „zonă a morții” de pe râul Dnipro pe insulele joase, înconjurate de apă - fără niciun fel de provizii și nicio modalitate de a procura hrană.

Unii chiar au murit de foame.

„Prizonierii pe care luptătorii noștri i-au capturat recent pe insule au spus că nu exista posibilitatea de a le fi livrată mâncare sau apă potabilă și că au fost nevoiți să bea apă de râu”, a declarat colonelul Oleksandr Zavtonov din Corpul 30 Infanterie Marină.

„Am văzut cinci camarazi murind de foame într-o pădure din apropiere”, a spus un soldat rus luat prizonier de armata ucraineană.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite