SUA înfiinţează o nouă bază navală şi aeriană în oraşul grecesc Alexandroupoli. Care este scopul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA şi Grecia au semnat un acord revizuit de cooperare în domeniul apărării, esenţial pentru noile provocări de securitate în Marea Mediterană, anunţă Stars and Stripes. SUA urmează să înfiinţeze o nouă bază navală şi aeriană în oraşul grecesc Alexandroupoli, cu misiunea de a aproviziona aliaţii NATO Bulgaria şi România, ocolind astfel ruta actuală prin Bosfor, controlată de Turcia.

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi ministrul grec de externe, Nikos Dendias, au semnat sâmbătă, la Atena, un acord de cooperare în domeniul apărării, care extinde semnificativ prezenţa militară a Statelor Unite în această ţară, într-o perioadă de creştere a tensiunilor dintre Grecia şi Turcia.

Acordul prevede creşterea prezenţei forţelor americane la baza aeriană şi navală din Souda, pe insula Creta, la bazele aeriene Larisa şi Stefanovikio, în centrul Greciei, precum şi în portul Alexandroupolis, în nordul ţării, în apropierea graniţei cu Turcia.

„Ţările noastre au fost întotdeauna aliaţi. În acest moment, relaţiile noastre bilaterale sunt la cel mai bun nivel din istorie. Pe lângă sectorul apărării, suntem interesaţi de o alianţă cu Grecia pe probleme energetice”, a declarat Pompeo.

Dendias, la rândul său, a declarat că Grecia „este un pilon al stabilităţii într-o regiune care are probleme grave de încălcare a dreptului internaţional”. Ministrul elen a denunţat, de asemenea, începerea forărilor de către Turcia în zona economică exclusivă cipriotă.

Alexandroupoli este un atu strategic datorită portului, situat aproape de Balcani, şi capătă, de asemenea, importanţă ca nod energetic, în contextul în care Grecia construieşte facilităţi de stocare în larg a gazelor naturale şi va începe în curând construirea unei conducte de gaz de la Alexandroupoli în Bulgaria, ceea ce va permite ca livrările de gaze naturale lichefiate din SUA să aprovizioneze Balcanii, deranjând un monopol rusesc, analizează Al Jazeera. 

Ministrul elen a denunţat, de asemenea, începerea forărilor de către Turcia în zona economică exclusivă cipriotă.

”Suntem conştienţi de pericole, cunoaştem activitatea şi vom face tot ce este necesar pentru a evita o escaladare militară şi pentru a obţine un rezultat acceptabil pentru toţi. Nu se poate permite Turciei să facă foraje ilegale”, a spus Pompeo.

În paralel cu declaraţiile, mii de simpatizanţi ai partidului comunist şi alte grupuri au demonstrat în faţa Parlamentului împotriva acordului. La sfârşitul manifestaţiei, au avut loc ciocniri între forţele de ordine şi protestatari, care au aruncat cu vopsea roşie pe statuia preşedintelui american Harry Truman. Poliţia a recurs la gaze lacrimogene, spray cu piper şi bastoane, potrivit dpa.

„Semnarea acordului implică mai multă nesiguranţă pentru poporul elen, mai multă instabilitate în regiune şi o implicare mai mare (a Greciei) în războaiele imperialiste”, a declarat secretarul partidului comunist, Dimitros Kutsumbas.

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, s-a întâlnit în cadrul vizitei şi cu premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, anunţând la sfârşitul convorbirilor o cooperare mai strânsă între cele două ţări şi o consolidare a relaţiilor celor doi membri NATO în domeniile economic, energetic şi militar.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite