„Soldatul zburător“, care a încercat să traverseze Canalul Mânecii pe un flyboard, a căzut în apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franky Zapata, „soldatul zburător“, a plecat joi dimineaţa de la Sangatte (Pas-de-Calais) pe flyboard-ul său pentru a traversa Canalul Mânecii, dar a căzut în mare la nivelul punctului de realimentare cu kerosen. Bărbatul a fost salvat, declară surse din anturajul său pentru AFP.

Potrivit mai multor surse, Zapata a căzut în apele engleze, chiar lângă vaporul de alimentare cu kerosen, şi a fost salvat.

El era conştient la momentul intervenţiei în vederea scoaterii sale din apă, potrivit unei conversaţii radio auzite de o jurnalistă AFP.

Franky Zapata „este bine şi este pe cale să fie adus pe litoral“, a declarat pentru AFP primarul din Sangatte, Guy Lallemand..

„El a fost salvat de scafandri de pe vapor. El i-a dat asigurări soţiei sale, cu care a discutat la telefon“, a precizat primarul.

„El a avut o problemă la nivelul realimentării între apele franceze şi engleze. Brusc nu a putut efectua procedura. Aşadar traversarea (Canalului) Mânecii este anulată“, a declarat un purtător de cuvânt al echipei Zapata, refuzând să confirme în mod explicit faptul că acesta a căzut.

La puţin timp după vestea căderii, ambulanţa era prezentă pe plajă la Sangatte. Echipa era pe cale să strângă materialul, publicul pleca.

În vederea efectuării acestei traversări, la 110 ani după Louis Blériot, primul aviator care a traversat strâmtoarea pe calea aerului, Franky Zapata era nevoit să-şi alimenteze cu kerosen - în zbor - aparatul zburător, de partea engleză a acesteia, la 18 kilometri distanţă de coasta franceză.

Campion al Europei şi lumii la jet-ski, acest bărbat originar de la Marsilia, în vârstă de 40 de ani, miza pe o traversare în 20 de minute până pe coasta engleză, în zona St Margaret's Bay, zburând cu 140 de kilometri pe oră, la 15 sau 20 de metri deasupra apei.

Către ora locală 9.05 (10.05, ora României), în picioare pe un fel de platformă, cu picioarele bine blocate în încălţăminte de snowboard, el a decolat vertical, într-un zgomot asurzitor, dintr-o parcare situată în apropierea plajei Sangatte-Blériot-Plage, în faţa câtorva zeci de curioşi care l-au aplaudat şi unei importante echipe de producţie.

În combinezonul său negru cu roşu, cu faţa protejată de viziera căştii sale negre, el a survolat digul, iar apoi a dispărut, în câteva secunde, la orizont, deasupra mării - pe care navigauu, în depărtare, câteva veliere -, conducând cu ajutorul unui joystick pe care-l ţinea într-o mână.

Vapoare urmau să-l escorteze până la aterizarea sa la Dover.

Flyboardul, o maşină zburătoare autonomă alimentată cu kerosen depozitat în rucsacul său, este dotat cu cinci mini-turboreactoare care îi permit să decoleze şi să zboare cu până la 190 de kilometri pe oră, cu o autonomie de aproximativ zece minute.

Spectacolul de la parada din 14 iulie, la Paris:

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite