Sinuciderile în Italia s-au înmulţit cu aprope 25% în doar doi ani. Care a fost anul fatidic al sinuciderilor în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajuns în pragul disperării din cauza dificultăţilor financiare apărute pe fondul crizei, un bătrân din Grecia s-a sinucis săptămâna aceasta. Statisticile arată însă că acesta nu este un caz singular, întreaga Europă fiind marcată de o creştere a ratei sinuciderilor.

Potrivit publicaţiei „The Independent", există o strânsă legătură între rata suicidelor de pe Bătrânul Continent şi criza financiară, astfel încât în ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului persoanelor care au decis să-şi ia propria viaţă.

Atenţia asupra acestui fenomen a intervenit ca urmare a sinuciderii pensionarului grec Dmitiris Christoulas, în centrul Atenei. Bătrânul s-a lăsat pradă deznădejdii cauzate de grijile financiare şi şi-a încheiat socotelile cu viaţa miercuri.

Creşterea numărului suicidelor a fost prezisă încă din 2006

Astfel de incidente tragice au fost în vizorul cercetătorului britanic David Stuckler încă de la instalarea crizei în 2008, rezultatele analizelor sale fiind publicate într-o serie de articole şocante publicate în The Lancet.

Una dintre concluziile cercetărilor sale a fost emisă încă din 2006, când estima că din cauza noilor crize economice "va creşte rata sinuciderilor în rândul persoanelor mai tinere de 66 de ani".

Citeşte articolul integral pe adevarul.it şi află care a fost anul fatidic al sinuciderilor în Europa

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite