Şeful filialei din Slovacia a „Lupilor Nopţii“, amendat cu 33.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful filialei din Slovacia a „Lupilor Nopţii“, un club rusesc de motociclişti cunoscuţi pentri loialitatea lor faţă de Kremlin a primit o amendă de 33.000 de euro pentru depozitarea de echipament militar scos din uz, între care şi un tanc, la o fostă bază militară, relatează presa din Slovacia.

Ministerul slovac al Economiei l-a amendat pe Jozef Hambalek, fondatorul filialei slovace a Lupilor Nopţii, cu 33.000 de euro, pentru că „nu a informat în scris asupra categoriilor, tipurilor şi numărului de produse din industria militară pe care le deţine, inclusiv locul lor de depozitare”, a anunţat departamentul de presă, citat de site-ul Aktuality.sk, preluat de europa libera.

Amenda, pe care Hambalek trebuie s-o plătească în rate, a fost administrată după un audit de o lună la un fost complex millitar din satul Dolna Krupka, la 60 de kilometri nord-est de Bratislava, unde filiala slovacă a Lupilor Nopţii şi-a înfiinţat o bază în iunie.

Baza a intrat în atenţia ministerului economiei, după ce Hambalek a adus acolo echipament militar greu, inclusiv un tanc.

Membrii clubului de motociclişti Lupii Nopţii le-au ajutat pe autorităţile ruse că ocupe peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Grupul rus, poreclit Îngerii lui Putin, se află sub jurisdicţia sancţiunilor impuse de Occident pentru sprijinul acordat separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei.

Luna trecută, preşedintele slovac Andrei Kiska s declarat că existenţa la Dolna Krupa a unei baze unde operează Lupii Nopţii împreună cu un grup paramilitar pro-rus prezintă un risc de securitate pentru Slovacia, care e membră în Uniunea Europeană şi NATO.

Se relatează că Hambalek, despre care se spune că are legături apropiate cu fostul ministru slovac de interne Robert Kalinak, este proprietarul complexului. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite