Video Rusia a bombardat vreme de șase ore un oraș strategic din est: „Teroriștii ruși l-au lovit cu rachete și drone”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a lansat sâmbătă dimineața cel mai mare atac de până acum asupra orașului Pavlohrad, din estul Ucrainei, în cea mai recentă serie de bombardamente cu drone kamikaze și rachete balistice, care au lovit zone rezidențiale și infrastructură civilă, relatează The Guardian. 

Atacul asupra orașului Pavlohrad a făcut parte din valul de atacuri din noaptea de vineri spre sâmbătă, care au vizat mai multe regiuni ale Ucrainei, și care s-au soldat cu cel puțin șapte morți și peste 30  de răniți.

Bombardamentul a durat șase ore și a fost cel mai grav din istoria orașului. Șeful regiunii Dnipropetrovsk, Serghei Lisak, a precizat că o fabrică a fost avariată, o stație de pompieri distrusă și a fost lovit și un bloc cu cinci etaje.

„O noapte și o dimineață infernală pentru Pavlohrad. Cel mai puternic atac asupra orașului. Explozie după explozie. Teroriștii ruși l-au vizat cu rachete și drone”, a spus el.

În zorii zilei de sâmbătă, clipuri au surprins zgomotul dronelor ce zburau deasupra orașului. Bubuituri și explozii au luminat cerul nopții. Străzile răsunau de focurile de mitralieră, în timp ce unitățile antiaeriene încercau să le doboare.

Dimineața, deasupra orașului plutea un fum negru și gros. Au izbucnit mai multe incendii. Un localnic, Oleh, a spus că a fost cea mai grea noapte din viața lui. „Nimeni nu închis un ochi. Am stat cu toții în adăposturi. S-a produs și o furtună. Am avut parte de explozii și ploaie în același timp”, a spus el.

Un oraș cheie

Orașul Pavlohrad este un centru strategic din regiunea Dnipropetrovsk. Este situat la aproximativ 76 de kilometri de linia frontului. De câteva luni, trupele rusești încearcă să intre în această regiune care a fost scutită de ofensive pe parcursul războiului, dar care în prezent este prinsă în mijlocul bătăliei pentru regiunea Donețk, pe care rușii nu au reușit să o cucerească în întregime.

Pe măsură ce eforturile Rusiei de a captura orașul Pokrovsk din vecinătate s-au intensificat, Pavlohrad a devenit un nou centru de evacuare pentru cei care fug de lupte. Înainte de război, Pavlohrad avea o populație de 100.000 de oameni. În prezent, este plin de refugiați care se îndreaptă spre vest, în regiuni mai sigure, și de voluntari care sosesc pentru a-i ajuta pe cei strămutați.

Trupele rusești sunt aproape de a cuceri teritorii în regiune, care se învecinează cu provincia Donețk, pentru prima dată de la invazia din 2022. În ultimele zile, acestea au cucerit mai multe sate vecine.

Atacul a avut loc la scurt timp de la plecarea generalului Keith Kellogg, trimisul special al lui Trump în Ucraina, care s-a întors la Washington după o vizită de șase zile la Kiev. Casa Albă a anunțat săptămâna aceasta un pachet de armament substanțial pentru Ucraina, inclusiv sisteme antiaeriene Patriot suplimentare, care vor fi finanțate de aliații europeni.

Kremlinul s-a abținut de la efectuarea unui bombardament la scară largă cât timp Kellogg se afla în țară. Rețelele de socializare au fost inundate de meme-uri care îl înfățișau pe Kellogg ca pe o pisică ce protejează capitala, din pricina numelui său ce sună similar cu kit care înseamnă pisică în ucraineană.

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a amenințat vineri că Moscova își va intensifica atacurile aeriene ca răspuns la adoptarea celui mai recent pachet de sancțiuni al UE, cel mai dur de până acum, ce prevede o scădere a prețului petrolului autorizat pentru export.

Atac asupra orașului Odesa

Forțele ruse au vizat și portul Odesa de la Marea Neagră, sâmbătă dimineața, incendiind un bloc de apartamente cu nouă etaje, a declarat primarul orașului. Cinci persoane au fost salvate de la ultimul etaj, iar o femeie a murit ulterior.

Primarul orașului Odesa, Hennadi Truhanov, a scris pe Telegram că cel puțin 20 de drone au fost lansate asupra orașului. „O structură civilă a fost avariată în urma atacului”, a spus el. „Un bloc de apartamente înalt este în flăcări. Salvatorii scot oamenii din flăcări.”

Noul prim-ministru al Ucrainei, Iulia Svîrîdenko, a declarat că Moscova a lansat un alt „atac brutal” asupra Odesei și a altor orașe ucrainene. „O persoană ucisă, alte câteva rănite, familii distruse. Acesta este prețul ezitării. Fără un răspuns îndrăzneț, atacurile vor veni din nou”, a spus ea.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite