Româncă arestată în Italia: a fost filmată în timp ce îl bătea pe bătrânul pe care era angajată să-l îngrijească

0
Publicat:

O româncă în vârstă de 55 de ani a fost arestată la Roma pentru acte de violență comise asupra unui bătrân pe care era angajată să-l îngrijească, potrivit Stiri Diaspora.

Mulți bătrâni italieni angajează îngrijitoare din România. FOTO Shutterstock
Mulți bătrâni italieni angajează îngrijitoare din România. FOTO Shutterstock

Fiicele bătrânului o suspectau că are un comportament abuziv când au decis să instaleze camere de supraveghere în apartamentul tatălui lor.

Înregistrările video le-au confirmat temerile: femeie a fost surprinsă în timp ce îl agresa verbal și fizic pe bătrân.

Agenții de la comisariatul Appio din Roma, alertați de fiicele bărbatului, au intervenit miercuri, 21 februarie, la apartamentul acestuia, situat pe via Sinuessa.

Vecinii o suspectau că e violentă

Românca era deja cunoscută autorităților pentru comportamentul său agresiv. Vecinii semnalaseră anterior că avea o atitudine nepotrivită. Imaginile surprinse de camerele instalate în apartament le-au permis însă oamenilor legii italieni să ia măsuri împotriva îngrijitoarei.

Femeia a fost arestată, prezentată instanței și trimisă în arest preventiv la închisoarea pentru femei „Rebibbia” din Roma, potrivit Știri Diaspora.

Amintim că, în 2022, o îngrijitoare româncă a răpit un bătrân înstărit din oraşul italian La Spezia, ca să-l oblige să se însoare cu ea.

În urmă cu patru ani, o badantă româncă a fost surprinsă când maltrata şi umilea o bătrână din localitatea Ostuni, provincia italiană Brindisi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite