Reacţia Papei Francisc în legătură cu dezvăluirile despre abuzurile sexuale comise în Biserica Catolică din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc FOTO EPA-EFE
Papa Francisc FOTO EPA-EFE

Papa Francisc şi-a exprimat marţi „imensa tristeţe” după publicarea unui raport copleşitor cu privire la abuzurile sexuale comise asupra unor minori în Biserica Catolică din Franţa, care a ”conştientizat această realitate îngrozitoare”, relatează AFP.

Papa Francisc a „conştientizat această realitate îngrozitoare”, a declarat Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, citat de AFP, potrivit news.ro.

„El se gândeşte în primul rând la victme, cu o imensă tristeţe faţă de rănile lor şi cu recunoştinţă faţă de curajul de a le denunţa”, a afirmat Bruni.

Papa „se gândeşte de asemenea la Biserica (Catolică) din Franţa, pentru ca (...) să poată lua calea ispăşirii”, a adăugat acest purtător de cuvânt.

Comisia independentă cu privire la abuzurile sexuale în Biserica Catolică (CIASE) din Franţa şi-a prezentat concluziile marţi, după doi ani şi jumătate de anchetă. Un bilanţ „copleşitor”, potrivit preşedintelui Comisiei Jean-Marc Sauvé.

CIASE a comandat Inserm o anchetă în rândul populaţiei generale, asupra unui eşantion reprezentativ de 28.000 de persoane, care arată că 5,5 milioane de persoane în vârstă de peste 18 ani au fost agresate sexual în timp ce erau minore, în întreaga populaţie franceză - 14,5% femei şi 6,4% bărbaţi.

Pe baza anchetei Inserm, CIASE estimează că, începând din 1950, 216.000 de persoane au făcut obiectul unor violenţe sau agresiuni sexuale pe când erau copii, comise de către clerici, bărbaţi sau femei. Victimele decedate nu sunt înregstrate în această estimare.

În raport se precizează că este vorba despre o evaluare statistică „cu un interval de încredere” de plus sau minus 50.000 - ceea ce înseamnă că numărul este cuprins între „165.000 şi 270.000".

Aceste vctime din cadrul Bisericii Catolice reprezintă 4% din totalul victimelor din cadrul societăţii franceze.

330.000 de victime în total

În cazul în care se adaugă persoane agresate de către laici care muncesc la instituţii ale Bisericii Catolice - profesori, supraveghetori, cadre din rândul unor mişcări de tineret -, numărul victimelor creşte la 330.000, iar intervalul este cuprins între 265.000 şi 396.000.

Procentul victimelor creşte, la rândul său, la 6%.

Astfel, un pic sub două treimi dintre aceste violenţe sexuale au fost comise de către preoţi, clerici bărbaţi şi femei, iar un pic peste o treime de către laici.

2.900 de agresori

Comisia numără între 2.900 şi 3.200 de agresori bărbaţi în cadrul Bisericii Catolice din Franţa începând din 1950, reprezentând între 2,5% şi 2,8% din populaţia totală a preoţilor şi clericilor bărbaţi din această perioadă.

Aceasta este o „estimare minimală”, care are la bază, de această dată, urme găsite în arhive şi mărturii la CIASE.

Acest nivel este inferior celui din Germania (4,4%), Statele Unite (4,8%), Australia (7%) şi Irlanda (7,5% în anumite dioceze).

CIASE compară prevalenţa violenţei sexuale în Biserică cu cea identificată în alte instituţii - asociaţii sportive, şcoli - şi în cercul familial.

Astfel, 1,16% dintre persoanele aflate în legătură cu Biserica Catolică au suferit agresiuni de diverse naturi, dintre care 0,82% din partea unor clerici, bărbaţi şi femei.

Acest nivel este de trei ori mai mare faţă de cel din alte medii: 0,36% în centre şi colonii de vacanţă, 0,34% în şcoli publice (fără internate) şi 0,28% în sport.

Acest nivel este extrem de mare în cercurile familiale şi amicale: 3,7% dintre adulţii care trăiesc în prezent în Franţa au fost victime ale unor agresiuni sexuale în cadrul familiilor lor. Acest nivel este de 2% în cercul prietenilor şi familiei.

55,9% dintre abuzuri au fost comise între 1950 şi 1970

CIASE distinge trei perioade:

- 55,9% dintre toate violenţele au fost comise între 1950 şi 1970.

În această perioadă, clerul era deosebit de numeros - peste 50.000 de persoane.

„Tăcerea a fost dominantă în anii '70, în atudiu (1950-2020), însă aceste prime două decenii (1950-1970) sunt marcate de tăcerea cea mai profundă”, a declarat pentru AFP Jean-Marc Sauvé.

„Iar când Bserica a ştiut, reacţia sa a fost caracteristică”, subliniază el, şi anume „Biserica vrea să evite scandalul şi să-l menţină pe preotul respectiv în sacerdoţiu, să-l «vindece» prin intermediul unor structuri ca Secours sacerdotal (sau Entraide sacerdotale)”.

Însă, ea dă dovadă de o „indiferenţă completă” faţă de victime.

- 22,1% dintre violenţe şi agresiuni sexuale au fost înregistrate din 1970 şi până la sfârşitul anilor '90.

„Această perioadă este marcată de criza sacerdotală. Seminariile se golesc, iar Biserica încetează să mai trateze în mod sistematic şi intern aceste probleme (...). Este în continuare la fel de puţin infromată despre ceea ce se întâmplă. Raportul faţă de victime rămâne acelaşi”, potrivit lui Sauvé.

- 22% comise începând din anii '90.

Această perioadă este marcată de „o conştientizare treptată a caracterului total inacceptabil al violenţelor sexuale şi de ilegitimitatea lor radicală, în special în contextul Bisericii Catolice, având în vedere misiunea acesteia”, potrivit lui Sauvé.

Însă această conştientizare „are loc cu o anumită lentoare şi în mod incomplet”, precizează el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite