Război în Ucraina. Echipajele de ambulanţă care evacuează soldaţi răniţi de pe câmpul de luptă VIDEO
0Reporterii Sky News au stat de vorbă cu un medic din echipajele de ambulanţă care răspund apelurilor de a prelua soldaţi ucraineni răniţi de pe front şi cărora le acordă primul ajutor înainte de a-i transporta la spital. Ambulanţele sunt protejate de voluntari înarmaţi.
„Când văd un soldat încerc să-l ajut dacă e rănit. Aşa lucrăm noi. Suntem doctori”, spune Scyth, un doctor voluntar în vârstă de 26 de ani care se ocupă de „evacuări” de pe câmpul de luptă. El spune că poartă şi haine albe, deşi inevitabil acestea sfârşesc îmbibate de sânge.
„Liniştea e cea de dinaintea furtunii. De asta când mi se spune să nu fac zgomot nu-mi place. Liniştea e de groază.
Când încerc să-mi amintesc unele chipuri nu sunt speriat, dar, în anumite momente, după câteva ore îmi vin scene în minte şi o voce care îmi spune că cineva îl aştepta acasă iar acum e mort. E foarte trist, dar în timp ce îmi fac treaba încerc să uit aceste gânduri pentru că trebuie să fim concentraţi.
Câteodată toată maşina e acoperită de sânge. Când avem amputări de membre – picior sau mână – sau sunt răni majore la coaste, abdomen, pelvis sângele ajunge peste tot, hainele mele sunt îmbibate de sânge. Folosesc o cantitate mare de antiseptice, nimic nu ajută”.
Echipa are acces limitat la electricitate şi chiar apă curentă şi e nevoită să caute adăpost pentru că pentru ruşi „totul este o ţintă”. 90% sunt răni de artilerie, restul de 10% răni prin împuşcare sau din alte cauze, spune medicul.
„Întrebaţi de ce e atâta linişte. Vă spun că nu e, e doar aşteptare. Aşa e toată ziua. Poate că pare că stăm şi nu avem de lucru, dar nu durează prea mult. Azi am avut două evacuări. Nu ştim ce urmează. Poate că acum bem împreună un ceai şi imediat trebuie să fug undeva. Nu ştiu ce va urma, dar aşa e o zi tipică. Când am ajuns aici am avut sub comandă şapte evacuări. Poate într-o zi cu colegii de pe alte ambulanţe avem 20. Nu ştiu ce aş face dacă aş vedea un soldat rus. Nu ştiu – să-l împuşc? Să-l ucid? Dar un lucru ştiu sigur: când văd un soldat încerc să-l ajut dacă e rănit. Aşa lucrăm noi. Suntem doctori”.