Primele imagini cu crucişătorul „Moskva”, înainte de scufundarea în Marea Neagră
0Pe reţelele sociale au apărut primele imagini cu nava amiral a ruşilor. Aceasta este cuprinsă de flăcări, chiar înainte de a se scufunda în Marea Neagră.
Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse anunţa joi, 14 aprilie, cănava amiral din Marea Neagră - crucişătorul purtător de rachete „Moskva” - s-a scufundat „într-o furtună, în timp ce era remorcat până la destinaţie, din cauza avariei carenei apărute în urma unui incendiu care a provocat detonarea muniţiei”. În schimb, armata ucraineană susţine că nava amiral rusă a început să se scufunde după ce a fost lovită de rachete Neptune.
Imagini cu nava amiral a Flotei Federaţiei Ruse au apărut acum pe Twitter, pe contul „Ukraine Weapons Tracker”. În imagini se observă flăcările şi fumul care au cuprins crucişătorul. Fotografiile sunt realizate cu puţin timp înainte ca Moskova să fie înghiţită de ape. Ele nu au fost, deocamdată, confirmate şi din surse independente.
Moskva este nava amiral a Flotei Mării Negre, nava principală a Proiectului 1164 Atlant. A fost dat în funcţiune în 1983 sub denumirea de „Glorie”. În 1996, crucişătorul şi-a primit numele actual. Armamentul principal de atac al navei consta în 16 lansatoare de rachete P-1000 Vulkan.
De amintit este şi faptul că, în timpul celui de-al doilea război mondial, în 1941 nava fanion a Flotei Mării Negre a URSS, intitulată tot Moskva (un distrugător dn clasa Leningrad) a fost scufundată în dreptul Constanţei, în timpul unui atac al URSS împotriva portului Constanţa. Şi în prezent scufundarea sa produce controverse dezbătându-se încă dacă s-a scufundat în urma lovirii unei mine ori a lovirii de către artileria navală sau terestră.