Preşedintele Sloveniei, după întâlnirea cu omologul său din Serbia: O nouă modificare a graniţelor în Balcani s-ar încheia într-un mod foarte conflictual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele sloven Borut Pahor FOTO EPA-EFE
Preşedintele sloven Borut Pahor FOTO EPA-EFE

Abordarea geopolitică a Uniunii Europene (UE) faţă de Balcanii Occidentali nu este doar teritorială, ci şi emoţională, dar UE subestimează dimensiunea emoţională, a apreciat preşedintele sloven Borut Pahor într-un interviu acordat vineri agenţiei sârbe de presă Tanjug.

O nouă tentativă de schimbare a frontierelor în Balcanii Occidentali s-ar încheia într-un mod foarte conflictual, dar nu ar exista astfel de probleme dacă toate ţările din regiune ar adera simultan la UE, a declarat şeful statului sloven pentru Tanjug, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă declaraţia sa potrivit căreia Slovenia se opune schimbărilor de frontieră nu se contrazice cu faptul că ţara sa a recunoscut independenţa Kosovo în 2008, Pahor a spus că înţelege punctul de vedere al Serbiei. „Dar i-am spus de asemenea înainte prietenului meu, preşedintele (Aleksandar) Vucici, că trebuie să trăim în realitate după tragedia care s-a încheiat la sfârşitul anilor ’90, lăsându-ne cu graniţele pe care le avem acum. Noi am înţeles că tentativele de a le schimba au fost foarte dificile la acea vreme şi că o repetare a acestora, chiar dacă ar începe paşnic, s-ar sfârşi din nou într-un mod foarte conflictual”, a spus preşedintele sloven.

În opinia lui Borut Pahor, summitul Brdo-Brijuni din Slovenia va conferi un impuls reluării dialogului între Belgrad şi Priştina, având în vedere că Aleksandar Vucici şi liderul kosovar Vjosa Osmani se vor întâlni pentru prima oară.

Borut Pahor a efectuat vineri o vizită la Belgrad, unde s-a întâlnit cu omologul său sârb Aleksandar Vucici în vederea pregătirii summitului de la Brdo-Brijuni.

Cei doi au convenit că graniţele în Balcanii de Vest nu trebuie schimbate, notează agenţia slovenă de presă STA, preluată de Agerpres.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite