Pericol de incendiu și explozie. Sute de persoane, printre care și copii, evacuate dintr-un bloc cu „defecțiuni structurale majore”
0Situație de urgență majoră declarată de un consiliu din vestul Marii Britanii, în urma evacuării unui bloc din cauza unor „defecțiuni structurale" serioase. Sute de locuitori ai imobilului au fost sfătuiți să se adăpostească în alte locuri.
Aproximativ 400 de persoane, printre care și 100 de copii, au fost rugați să părăsească imediat blocul Barton House din Bristol, după ce problema a fost descoperită în cursul zilei de marți.
Potrivit The Sun, „defecțiunile structurale” grave ale clădirii, care numără 98 de apartamente, sunt legate de siguranța la incendiu. Cei afectați au fost rugați să se îndrepte către centrele de adăpost cu doar un sac de haine asupra lor. Un centru de sănătate local, Wellspring Settlement, a anunțat că se va transforma în punct de informare.
„Un bloc al Consiliului Orașului Bristol din Lawrence Hill a fost găsit cu o defecțiune structurală majoră, toți rezidenții sunt rugați să evacueze. Vă rugăm să nu vizitați locul, lăsați spațiu pentru profesioniști să-și facă treaba”, a scris pe rețelele de socializare co-liderul Partidului Verde și consilierul orașului Bristol, Carla Denyer.
Consiliul Orașului Bristol a confirmat într-o informare că aproximativ 400 de rezidenți sunt afectați și că vor bate la ușa fiecărei locuințe, pentru a ruga oamenii să plece.
„Un bloc de locuințe din Bristol este evacuat astăzi (marți, 14 noiembrie) în urma unui studiu recent asupra clădirii. Blocul a fost recent supus unui număr de sondaje pentru a evalua opțiunile pentru viitorul clădirii datorită vârstei sale și metodei de construcție. Sondajele efectuate la trei apartamente din cele 98 din bloc indică faptul că, în caz de incendiu, explozie sau impact mare, există un risc pentru structura blocului”, a arătat consiliul.
„Ca măsură de precauție și pentru a permite sondaje mai aprofundate, rezidenții sunt rugați să părăsească imediat Barton House. Nu există dovezi care să indice că există un risc imediat pentru sănătate și viață”, au mai informat oficialitățile locale.