Parlamentar numit erou de presa britanică după ce a încercat să salveze un poliţist rănit în atacul de la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Externe din Marea Britanie, Tobias Ellwood, a fost numit erou de presa britanică, după ce a încercat să-i ofere primul ajutor ofiţerului de poliţie înjunghiat de atacator. Tobias şi-a pierdut fratele în 2002 din cauza teroriştilor, în timpul bombardamentelor din Bali, relatează The Guardian.

Ministrul a încercat să resusciteze poliţistul mai multe minute la rând, însă numeroasele lovituri de cuţit i-au fost fost fatale. Fost soldat, acesta a fost văzut stând în genunchi pentru a-i face respiraţie gură-la-gură poliţistului, acoperindu-i rănile de pe piept cu mâinile pentru a opri sângerarea.

Ellwood a rămas alături de victimă până ce a sosit mai întâi o echipă medicală care a încercat să-i trateze rănile şi apoi un elicopter al ambulanţei care l-a transportat pe ofiţer la spital. Acesta a fost văzut mai apoi cu mâinile şi fruntea însângerată în timp ce forţele de ordine încercau să-l consoleze.

Ministrul, un fost căpitan în „Royal Green Jackets” trimis în Kuweit, a avut o experienţă personală în ce priveşte terorismul după ce fratele său, Jonathan, a fost ucis în bombardamentele din 2002 din Bali, unde şi-au pierdut viaţa în total 202 persoane. Fratele său, care era profesor, se afla în Bali pentru o conferinţă în momentul în care o bombă a explodat aproape de locul unde se afla.

Ofiţerul de poliţie ucis este unul dintre cele cinci persoane, printre care şi atacatorul, care au murit în urma atacului care este tratat în continuare drept terorist. Alte 40 de persoane sunt rănite, printre acestea fiind şi doi români, dintre care unul în stare critică.

Atacul a avut loc miercuri, atunci când un bărbat a intrat cu maşina într-un grup de pietoni pe Podul Westminster şi oprindu-se în gardul de protecţie din curtea Parlamentului. Acesta a ieşit din maşină şi cu un cuţit a înjunghiat un poliţist, fiind împuşcat mortal mai apoi de ofiţeri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite