Papa Francisc condamnă interzicerea de către Ucraina a Bisericii Ortodoxe legată de Moscova
0Papa Francisc a condamnat duminică interzicerea de către Kiev a Bisericii Ortodoxe Ucrainene legată de Moscova, exprimându-şi îngrijorarea pentru libertatea de cult în această ţară sfâşiată de război, informează AFP.
„Continui să urmăresc cu durere luptele din Ucraina şi Federaţia Rusă. Şi, gândindu-mă la legile adoptate recent în Ucraina, mă tem pentru libertatea celor care se roagă”, a spus liderul Bisericii Catolice la finalul rugăciunii săptămânale Angelus.
„Pentru că cei care se roagă cu adevărat se roagă întotdeauna pentru toată lumea. Nu se comite un rău când te rogi. Dacă cineva comite rău împotriva poporului său, va fi vinovat de el, dar nu poate să fi comis răul pentru că s-a rugat”, a insistat el în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa Sfântul Petru.
Sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a întâlnit cu papa Francisc în iunie la G7 în Italia, a promulgat o lege care interzice ramura Bisericii Ortodoxe Ucrainene dependentă de Patriarhia Moscovei, care a fost mult timp principala confesiune a ţării.
„Să-i lăsăm să se roage pe cei care vor să se roage în ceea ce consideră a fi biserica lor”, a spus papa. „Vă rog să nu desfiinţaţi direct sau indirect o biserică creştină. Nu ne atingem de biserici”, a adăugat Suveranul Pontif.
Patriarhul ortodox rus Kirill, care a susţinut în mod deschis invadarea Ucrainei, a acuzat sâmbătă Kievul că îi „persecută” pe credincioşii din această ramură.
Biserica Ortodoxă dependentă de Patriarhia Moscovei şi-a pierdut influenţa de la crearea noii Biserici Ortodoxe Ucrainene independente în 2018, chiar dacă păstrează mii de parohii în toată ţara.
Deşi această ramură a întrerupt legăturile cu Moscova în 2022 după începerea conflictului din Ucraina, autorităţile ucrainene o consideră în continuare sub influenţă rusă şi au înmulţit procedurile legale, percheziţiile şi confiscările împotriva sa.
De la invazia Moscovei din Ucraina, papa Francisc a lansat, fără succes, numeroase apeluri la pace.