O dronă chineză de uz civil modificată pentru a transporta o bombă a fost descoperită pe câmpul de luptă din Ucraina

0
Publicat:

Militarii ucraineni au doborât o dronă de uz civil fabricată de o companie chineză, modernizată şi înarmată, relatează postul de televiziune american CNN.

Drona chineză descoperită în Ucraina Captură CNN
Drona chineză descoperită în Ucraina Captură CNN

Rămășițele acestei drone, doborâte într-o pădure din Ucraina a cărei localizare nu este specificată, au fost arătate de militari ucraineni unei echipe de jurnaliști CNN. Militarii respectivi spun că au neutralizat aparatul de zbor cu arme automate Ak-47.

Potrivit CNN, este vorba despre o dronă de tip Mugin-5, fabricată de o companie cu sediul în oraşul-port Xiamen, situat în sud-estul Chinei.

Bloggeri specializați în tehnologie consultați de CNN spun că numesc acest dispozitiv drept „drona Alibaba”. Acest aparat de zbor fără pilot este disponibil pe platformele de vânzări online chineze la prețul de 15.000 de dolari.

Compania Mugin Limited a confirmat pentru CNN că este într-adevăr fuzelajul unui dispozitiv produs de ea şi a descris incidentul drept „profund nefericit”, transmite agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit CNN, acesta este cel mai recent exemplu de utilizare de către ruși a unei drone civile care este modernizată şi înarmată, semn că tiparele de război ale Moscovei se schimbă rapid.

Militarii ucraineni spune că drona zbura foarte jos când a fost observată şi suficient de aproape pentru a fi doborâtă cu arme automate. De asemenea, aparatul de zbor nu avea instalată o cameră, dar fusese adaptat pentru a transporta o bombă.

Este o „bombă stupidă”, a comentat pentru CNN Chris Lincoln-Jones, ofiţer în rezervă al armatei britanice şi specialist în drone. „Ar fi mult mai eficientă dacă ar avea o cameră decentă”, a adăugat Lincoln-Jones.

În opinia acestui ofițer britanic în rezervă, incidentul cu drona este o dovadă în plus a faptului Rusia nu este o superputere militară.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite