Noi sancţiuni împotriva Rusiei propuse de Comisia Europeană, printre care şi plafonarea preţului la petrol

0
Publicat:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, astfel încât "Kremlinul să plătească" pentru escaladarea conflictului în Ucraina prin 'simulacrele' de referendumuri din teritoriile ocupate, conform Agerpres.

Ursula von der Leyen: Izolăm şi lovim şi mai tare economia Rusiei FOTO EPA EFE
Ursula von der Leyen: Izolăm şi lovim şi mai tare economia Rusiei FOTO EPA EFE

"Nu acceptăm simulacrele de referendumuri şi niciun fel de anexare în Ucraina şi suntem hotărâţi să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare suplimentară", a declarat ea presei la Bruxelles.

"Izolăm şi lovim şi mai tare economia Rusiei", a spus şefa CE.

Acest al optulea pachet de sancţiuni include noi interdicţii la importurile de produse ruseşti, ceea ce ar urma să ducă la o pierdere de venituri de şapte miliarde de euro suplimentare pentru Rusia, şi noi interdicţii de export pentru tehnologii cheie folosite în armată, cum ar fi componente aviatice şi electronice şi anumite substanţe chimice, a anunţat Von der Leyen.

În plus, pachetul de sancţiuni va stabili baza legală pentru o plafonare a preţului la petrolul rusesc şi le va interzice cetăţenilor din UE să facă parte din consiliile de administraţie ale companiilor ruseşti de stat, a spus ea.

Noile măsuri mai trebuie aprobate în unanimitate de cele 27 de state membre ale UE pentru a fi adoptate.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite