May, sub presiune: Peste 170 de patroni britanici cer un al doilea referendum privind Brexitul. Un fost premier laburist propune o dezbatere cetăţenească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 170 de patroni din Marea Britanie fac apel, într-o scrisoare publicată joi de „The Times“, la un nou referendum privind ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană. Este singurul mijloc de a evita haosul, apreciază ei.

După înfrângerea suferită în Parlament de premierul Theresa May în acordul pentru Brexit pe care l-a negociat cu Comisia Europeană, presiunile pentru desfăşurarea unui al doilea referendum privind rămânerea sau plecarea din UE se accentuează în Marea Britanie.

Joi, peste 170 de patroni britanici, cu afaceri de peste 100 de miliarde de lire sterline, au îndemnat la desfăşurarea unui nou referendum în acest sens.

Ei se întreabă dacă britanicii vor într-adevăr să iasă din UE şi consideră că un al doilea referendum ar putea pune capăt haosului existent acum în ţara lor.

Cu toate că a suferit marţi o înfrângere zdrobitoare în Parlament, conservatoarea Theresa May insistă pentru ieşirea din UE la 29 martie.

În acest context, fostul premier laburist Gordon Brown (2007-2010) s-a pronunţat pentru amânarea Brexitului cu un an şi organizarea unei mari dezbateri cetăţeneşti în acest interval de timp.

„Dacă Parlamentul nu poate soluţiona problemele pe care singur le-a creat şi dacă tot suntem în ape necunoscute, ca o navă navigând fără busolă, fără hartă, fără veste de salvare în mare, atunci a venit timpul să reflectăm din nou“, a spus el, potrivit Reuters.

Poziţiile sunt foarte divergente la Londra. Dacă Partidul Conservator şi Partidul Laburist resping, deocamdată, ideea unui nou referendum, cei din urmă mizând pe alegeri anticipate, Partidul Liberal-Democrat, Verzii şi naţionaliştii scoţieni şi galezi pledează pentru un astfel de vot, notează AFP.

Un artizan al Brexitului şi fost lider al partidului anti-imigraţie Ukip, euroscepticul Nigel Farage este convins că ieşirea din UE va fi amânată şi nu exclude organizarea unui al doilea referendum.

„Tabăra menţinerii este bine finanţată, bine organizată. Sunt pregătiţi pentru un nou referendum“, a declarat el, îndemnându-i pe simpatizanţii săi să se împotrivească unui al doilea vot.

May nu se duce la Davos

Pe de altă parte, Theresa May a renunţat să se deplaseze la Forumul Economic Mondial de la Davos şi s-a arătat dispusă să negocieze cei care se opun acordului său pentru Brexit.

Ea va rămâne săptămâna viitoare la Londra pentru negocieri şi convorbiri telefonice cu liderii UE.

Negocierile dintre May şi opozanţi au ajuns joi într-un impas, după ce premierul a apreciat drept „imposibil“ de îndeplinit o condiţie impusă de Partidul Laburist.

Jeremy Corbyn, liderul laburiştilor, i-a cerut să elimine în mod clar eventualitatea unei ieşiri din UE fără acord la 29 martie, înainte de a intra la negocieri.

„Imposibil“, a răspuns Theresa May printr-o scrisoare făcută publică joi seara.

Ea apreciază că există doar „două modalităţi de a evita un «no deal»“, şi anume un vot favorabil pentru acord în Parlament sau anularea rezultatelor referendumului din 23 iunie 2016. Totuşi, ea afirmă că a doua modalitate nu este corectă.

Potrivit Guvernului britanic, un al doilea referendum pentru Brexit ar putea avea loc abia peste un an.

Un sondaj realizat de YouGov pe un eşantion de 1.070 de persoane la cererea People's Vote, care pledează pentru un al doilea referendum, arată că 56% dintre britanici ar vota acum pentru rămânerea în UE.

Lira sterlină şi-a revenit puţin joi în raport du dolarul şi euro, piaţa mizând pe amânarea datei Brexitului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite