Mandat european de arestare pe numele a doi ruşi pentru conspiraţie la asasinarea fostului spion Serghei Skripal
0Procurorii britanici au declarat miercuri că au suficiente dovezi pentru a pune sub acuzare doi cetăţeni ruşi în cazul tentativei de asasinare cu un agent neurotoxic a fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia. La începutul lui martie, cei doi au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă din Salisbury, în sudul Angliei, cazul lor antrenând cel mai mare val de expulzări de diplomaţi din istorie.
Un mandat european de arestare a fost emis pe numele a doi ruşi - Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov -, scrie Reuters.
„Nu vom cere Rusiei extrădarea lor, deoarece Constituţia Rusiei nu permite extrădarea propriilor cetăţeni“, a spus Sue Hemming, directoare a departamentului Legal Services din Crown Prosecution Service.
Neil Basu, reprezentant al National Counter Terrorism Policing, a spus că cei doi suspecţi cu vârste de 40 de ani călătoreau sub nume false, cu paşapoarte ruseşti.
Londra a acuzat Moscova în dosarul otrăvirii cu Noviciok lui Serghei Skripal.
Moscova susţine că nu-i ştie pe cei doi
Moscova a transmis miercuri că nu ştie cine sunt cei doi cetăţeni ruşi împotriva cărora poliţia britanică a emis un mandat de arestare.
„Numele şi fotografiile care au apărut în mass-media nu ne spun nimic“, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă publică TASS.
Ea a afirmat de asemenea că este vorba de o „manipulare cu informaţii“.
„Încă o dată, facem apel la britanici să înceteze acuzaţiile publice şi manipularea cu informaţii“, a spus Zaharova.
May: O operaţiune aprobată de persoane importante de la Moscova
Premierul britanic Theresa May a insistat însă, într-un discurs susţinut miercuri, că cei doi acuzaţi în cazul Skripal lucrează pentru serviciile secrete ruse.
Potrivit ei, operaţiunea Skripal a fost „cel mai probabil“ aprobată nu doar de GRU, serviciul secret militar rus, ci şi de persoane importante de la Moscova.
Acţiunile GRU „reprezintă o ameninţare la adresa tuturor aliaţilor şi cetăţenilor noştri“, a declarat May, pledând pentru un mai mare schimb de informaţii.
„Marea Britanie nu blamează poporul rus, dar nu poate fi acceptată o activitate barbară precum cea din Salisbury“, a afirmat şefa Guvernului de la Londra.