Mai mulţi ambasadori din Bulgaria au protestat faţă de atacul asupra unui centru LGBT+

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sofiaglobe.com
FOTO Sofiaglobe.com

Reprezentanţi din state occidentale şi-au exprimat luni „solidaritatea” cu comunitatea LGBTQ+, după atacul comis sâmbătă, la Sofia, asupra unui centru al organizaţiei, relatează AFP. Sâmbătă, aproximativ 10 persoane au intrat în incinta centrului în timp ce se desfăşura o reuniune şi au jefuit locaţia. O femeie a fost bătută.

„Ambasadele Statelor Unite, Australiei, Belgiei, Canada, Danemarcei, Franţei, Irlandei, Ţărilor de Jos, Portugaliei, Spaniei şi Regatului Unit condamnă ferm atacul asupra Rainbow Hub, centru ce găzduieşte organizaţii care promovează egalitatea şi protejarea drepturilor persoanelor LGBTQI+”, se arată într-un comunicat comun, în timp ce ambasadori s-au deplasat la faţa locului, potrivit Agerpres.

„Autorul acestui atac Boyan Rassate este bine cunoscut pentru acţiunile şi declaraţiile sale la adresa LGBT; în prezent este candidat la preşedinţia Bulgariei”, a denunţat pe Twitter fundaţia Bilitis care se ocupă de centru.

Rassate, naţionalist, este unul dintre cei 23 de candidaţi la alegerile prezidenţiale din 14 noiembrie.

Procurorul a considerat că au fost strânse suficiente probe pentru a-l inculpa pentru „huliganism” şi „tulburarea ordinii publice”, potrivit unui comunicat, care, însă, l-a identificat pe Boyan Rassate doar după iniţialele sale.

Comisia electorală a votat în unanimitate la solicitarea parchetului ridicarea imunităţii lui Rassate în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale.

După ce a strâns 8.000 de semnături, Rainbow Hub a prezentat recent Parlamentului o petiţie prin care se cere incriminarea actelor homofobe, considerate în prezent acte de huliganism.

Aproximativ 400 de persoane au participat luni la un protest în faţa biroului procurorului general, cerând dreptate pentru minorităţile sexuale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite