Jurnaliştii BBC au dat-o în bară: în timpul unei dezbateri despre imigraţie, au încurcat steagul României cu cel bulgar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Greşeala a fost sesizată ulterior de o jurnalistă bulgară
Greşeala a fost sesizată ulterior de o jurnalistă bulgară

Şi posturile prestigioase de televiziune mai comit gafe. Drept dovadă, miercuri, postul britanic BBC a prezentat, în timpul unei dezbateri despre imigraţie, o imagine în care harta României apărea în culorile steagului Bulgariei şi viceversa, relatează site-ul bulgar novinite.com.

Imaginea a fost afişată în timpul unei dezbateri la emisiunea BBC Daily Politics, la care au participat liderul UKIP Nigel Farage, un europarlamentar care doreşte menţinerea restricţiilor pentru români şi bulgari, conservatorul Mark Harper şi laburistul Owen Smith.

Greşeala a fost observată de jurnalista bulgară Nadya Pavlova.

Sondajul comandat de BBC în Bulgaria şi România a arătat că cetăţenii celor două ţări nu sunt dornici să emigreze în masă în Marea Britanie după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, la sfârşitul lui 2013. Sondajele comandate de BBC Newsnight în Bulgaria şi România arată că anunţul referitor la eliminarea restricţiilor de muncă nu a avut încă impact asupra numărului de persoane care intenţionează să se mute în Marea Britanie sau în alte ţări din cadrul Uniunii Europene.

În ultimele luni, numeroase tabloide şi unii politicieni britanici au făcut afirmaţii controversate, potrivit cărora Londra ar trebui să se pregătească de o „invazie” a imigranţilor români şi bulgari după 2013, adăugând că ridicarea restricţiilor va „pune presiune” pe sectorul locuinţelor, pe infrastructură, şcoli şi serviciile medicale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite