Italia: Schiori din Marea Britanie şi Franţa au murit în urma unei avalanşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schiori din Marea Britanie şi Franţa se află printre cele trei persoane decedate găsite în urma unei avalanşe în staţiunea italiană Courmayeur, conform presei din Italia, scrie BBC.

Două persoane din Marea Britanie şi alte două din Franţa au fost date dispărute duminică după-amiaza, când riscul de avalanşe era ridicat. Autorităţile au informat că au fost găsite trei cadavre şi că este în continuare căutat cel de-al patrulea schior.

În total, opt persoane, printre care se află şi un belgian, au murit în Italia în urma unor avalanşe în weekend.

Ziarul italian La Repubblica a informat că prietenii celor doi schiori britanici au informat autorităţile în jurul orei prânzului după ce ei nu au mai ajuns la un punct de întâlnire. 

Operaţiunile de salvare au fost îngreunate de riscul mare de avalanşe, care i-a oprit pe salvamontişti să meargă pe jos iar operaţiunile au trebuit suspendate duminică.

Duminică au fost găsite moarte alte două victime ale avalanşelor în aceeaşi regiunea, Valea Aosta. Mai mulţi localnici italieni se află printre cei ucişi în weekend, a informat presa locală.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite