Încă aproape 50 de localități au fost eliberate în Ucraina: Întreprindem „măsuri de stabilizare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata ucraineană îşi continuă ofensiva de recucerire a zonelor ocupate de Rusia în sudul ţării şi a reuşit să preia sub controlul său aproape 50 de aşezări în regiunea Nikolaev (Mikolaiv), învecinată cu Herson (sud), a cărei capitală este deja controlată de Kiev, relatează marţi EFE.

Soldați ucraineni pe frontul din Nikolaev FOTO EPA-EFE
Soldați ucraineni pe frontul din Nikolaev FOTO EPA-EFE

„Deja putem spune că în 48 de aşezări care au fost sub ocupaţie, livrăm acum ajutor umanitar la capacitate maximă”, a declarat marţi şeful administraţiei militare din regiunea Nikolaev, Vitali Kim, citat de media locale.

Responsabilul ucrainean a spus, însă, că în zonele recuperate nu există nici alimentare cu apă, nici electricitate şi nici sisteme de comunicaţii.

În zilele următoare, „forţele de securitate vor avea timp să finalizeze măsurile de stabilizare, astfel încât tehnicienii să poată restabili comunicaţiile, semnalul de televiziune şi sistemele de distribuire a agentului termic”, a declarat Kim.

El a adăugat că cinci camioane cu ajutoare umanitare au fost trimise marţi în teritoriul recucerit şi a anticipat că aceste aşezări vor reveni la normal într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Kim anunţase luni, potrivit agenţiei ucrainene de presă Unian, că practic întreaga regiune a fost eliberată, cu excepţia aşa-numitei „limbi Kinburn”, o fâşie de nisip din partea de nord-vest a peninsulei cu acelaşi nume, între estuarul fluviului Nipru şi Marea Neagră.

Între timp, Ministerul ucrainean al Apărării a anunţat pe contul său de Twitter plecarea trenului de la Kiev la Nikolaev, primul de la începutul invaziei ruse în 24 februarie.

Nikolaev a fost una dintre regiunile ucrainene cel mai intens bombardate de trupele ruse în încercarea lor de a controla întreaga fâşie de sud a teritoriului ucrainean.

Capitala acestei regiuni este situată la doar 100 de kilometri nord-est de Herson, de asemenea capitala regiunii cu acelaşi nume, care a revenit sub controlul ucrainenilor la sfârşitul săptămânii trecute.

Armata rusă a decis să se retragă de pe malul de vest al fluviului Nipru, comasând forţe de cealaltă parte a Niprului pentru a-şi reorganiza forţele şi a-şi modifica strategia, potrivit Kremlinului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite