Guvernul din Catalonia denunţă un „proces politic“ lansat de Madrid împotriva lui Artur Mas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artur Mas, şeful executivului regional din Catalonia FOTO Getty Images
Artur Mas, şeful executivului regional din Catalonia FOTO Getty Images

Guvernul catalan a denunţat, pe motiv că este motivat politic, un proces lansat împotriva şefului executivului regional, acuzat că a organizat ilegal, anul trecut, un referendum privind independenţa faţă de Spania, informează publicaţia The local în pagina online.

Purtătorul de cuvânt al administraţiei, Neus Munte, a descris marţi cazul drept "proces politic", la câteva ore după ce preşedintele catalan, Artur Mas, a fost convocat în justiţie în vederea unei eventuale inculpări pentru "nesupunere civilă", din cauza referendumului din 2014 privind independenţa faţă de Spania.

Măsura a intensificat confruntarea dintre Mas şi Guvernul spaniol, după ce acesta şi aliaţii săi separatişti au câştigat duminică alegerile pentru conducerea Parlamentului regional.

"Ne confruntăm cu un proces politic, orchestrarea politică a unui caz creat de serviciul de procuratură al statului", a declarat Munte.

"Ne confruntăm cu ciudăţenii şi cu o anomalie democratică în ceea ce priveşte procurorii şi Guvernul spaniol, pentru a urmări în justiţie pe cel care, pe data de 9 noiembrie 2014, a organizat scrutinul astfel încât cetăţenii din Catalonia să se poate exprima", a adăugat Munte.

Într-o anchetă juridică de anul trecut, Curtea l-a înştiinţat în scris pe Mas că trebuie să se prezinte în faţa unui judecător pe data de 15 octombrie. Procurorii îl acuză de nesupunere civilă, abuz de putere şi delapidare de fonduri publice pentru continuarea desfăşurării referendumului din noiembrie anul trecut.

El a organizat acel referendum ca un vot simbolic privind independenţa, după ce Spania a obţinut o hotărâre judecătorească pentru a-l împiedica să organizeze un scrutin real. Mas a cerut apoi alegeri regionale anticipate pentru data de 27 septembrie.

Acesta a declarat victorie în alegerile regionale de duminică, după ce alianţa sa a obţinut suficiente voturi astfel încât să controleze Parlamentul, dacă formează o coaliţie cu separatiştii de extremă-stângă.

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a insistat asupra faptului că nu va negocia privind cecerile pentru independeţă şi a promis să apere "unitatea" ţării. 

Procesul "nu va afecta în niciun fel paşii pe care trebuie să îi facem în săptămânile următoare pentru a forma un Parlament şi pentru a putea continua cu planul de luptă", a insistat, pe de altă parte, Munte. 

Citaţia reprezintă "cel mai bun argument pentru care trebuie să fim o ţară independenă", a spus Oriol Junqueras, liderul partidului de centru-stânga ERC, care s-a alăturat alianţei electorale separatiste a lui Mas.

"În timp ce facem parte din statul spaniol, probleme care ar fi normale în orice altă ţară din lume, cum ar fi să cerem părerea cetăţenilor, se transformă în procese, acuzaţii şi audieri în instanţă", a spus el.

Acuzaţia a provocat o reacţie puternică din partea catalanilor, care s-au întrebat cum este posibil ca un lider să fie urmărit în justiţie pentru că a cerut opinia oamenilor.

Premierul separatist al regiunii spaniole Catalonia, Artur Mas, a fost convocat în justiţie în vederea unei eventuale inculpări pentru "nesupunere civilă", din cauza referendumului din 2014 privind independenţa faţă de Spania, au anunţat marţi surse judiciare. Aproape 2,3 milioane de persoane au participat la consultarea simbolică din 2014, dintre care 1,9 milioane au votat pentru independenţă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite