Furtuna Martinho a dat peste cap traficul feroviar în Portugalia din cauza căderilor de arbori. O persoană a fost rănită
0Mai multe legături feroviare au fost întrerupte sau perturbate joi dimineaţă în Portugalia din cauza furtunii Martinho, care s-a abătut asupra Peninsulei Iberice, provocând numeroase căderi de arbori şi rănind o persoană. Cea mai afectată este regiunea Lisabonei.
Furtună a provocat rănirea unei persoane, miercuri, în urma prăbuşirii unui copac, în regiunea Lisabonei, a declarat pentru mass-media locale Jose Miranda de la Autoritatea naţională pentru protecţia civilă, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Circulaţia multor trenuri a fost, de asemenea, perturbată sau complet întreruptă în regiunea Lisabonei, în centrul şi nordul ţării, din cauza căderilor de arbori şi a altor obiecte, conform unui comunicat al companiei feroviare CP.
Vijeliile, care au atins pe alocuri 120 km/h, au provocat, de asemenea, prăbuşirea unor stâlpi de electricitate şi a unor structuri, ceea ce a dus la închiderea mai multor drumuri.
Cea mai mare parte a teritoriului portughez a rămas joi sub alertă galbenă, în timp ce furtuna Martinho se deplasează treptat spre Spania.
Protecţia civilă a lansat un apel la vigilenţă încă de miercuri, în special din cauza riscului de inundaţii, în mai multe localităţi fiind decretată alertă portocalie în cursul serii.

Atracțiile turistice, închise din cauza „riscului ridicat de cădere a arborilor”
Municipalitatea Sintra, din apropierea Lisabonei, a decis să-şi închidă principalele monumente turistice miercuri şi joi, în special „din cauza riscului ridicat de cădere a arborilor”, în timp ce limita de viteză pe cele două poduri principale din Lisabona a fost redusă din motive de siguranţă.

Mai multe staţii de metrou din Lisabona au fost deschise în noaptea de miercuri spre joi pentru a adăposti persoanele fără adăpost.
Furtuna a provocat, de asemenea, perturbări ale alimentării cu electricitate în centrul şi nordul ţării, conform operatorului de distribuţie a energiei electrice E-redes.
Peninsula Iberică fusese deja lovită la începutul săptămânii de furtuna Laurence, care a lăsat în urma sa doi morţi şi o persoană dispărută în sudul Spaniei.