FOTO VIDEO Protest de amploare în Spania. Mii de protestari în maşini şi pe motociclete cer demisia guvernului
0Un marş de protest uriaş format din mii de maşini şi motociclete organizat de partidul VOX, partidul de extremă dreapta din Spania, s-a desfăşurat sîmbătă la Madrid.
Manifestanţii cer demisiile premierului şi vicepremierului pentru a fi scăpat de sub control situaţia determinând blocaje ale economiei.
Liderul Vox, Santiago Abascal, care conducea protestul de la Madrid, a ţinut un discurs care a fost difuzat pe EsRadio pentru ca oamenii să-l poată asculta din maşini în marşul lor. El a spus că guvernul este „direct responsabil pentru cea mai proastă gestionare a acestei crize de pe întreaga planetă”, scrie Hot News.
Guvernul minoritar spaniol al lui Pedro Sanchez a reuşit să strângă voturile necesare unei noi prelungiri a carantinei naţionale cu ajutorul unor mici partide regionale şi a partidulul de centru dreapta Ciudadanos, anterior adversar, relatează AFP.
Dezbaterile parlamentare au fost unele tensionate, liderul opoziţiei Pablo Casado, care conduce partidul Popular de dreapta lansând critici la adresa guvernului socialist.
„Sunteţi întruchiparea haosului şi cel mai rău este că nu sunteţi capabili să protejaţi cetăţenii decât prin recurgând la această carantină brutală”, a spus acesta adresându-se premierului.
Premierul ar urma să ţină o conferinţă de presă. Vox s-a situat pe locul trei la alegerile din Spania de anul trecut.
Proteste au avut loc şi la Sevilia şi Barcelona.