Două militante Femen au protestat topless în piaţa Sfântul Petru în timpul conclavului
0Două militante feministe au manifestat pentru scurt timp marţi seară, cu bustul gol, în piaţa Sfântul Petru, în timp ce cei 115 cardinali se aflau în capela Sixtină pentru a alege noul papă.
Potrivit agenţiei France Presse, tinerele aveau scris pe corp „Pope no more“ şi „Paedophilia no more“. Acestea s-au deplasat pentru scurt timp de-a lungul barierelor metalice de protecţie, înainte de a fi arestate de către poliţia care le-a dus la un comisariat din apropiere.
Cele două femei, care susţin că aparţin mişcării Femen, au aprins de asemenea fumigene roşii, o parodie a fumului alb care trebuie să iasă de pe coşul capelei Sixtine pentru a anunţa alegerea unui nou papă.
Femen sunt cunoscute din 2010 pentru acţiunile lor „topless“ în Rusia, Ucraina sau la Londra. În septembrie, acestea au înfiinţat la Paris „primul centru de formare“ a „noului feminism“. Acestea militează, de asemenea, pentru democraţie şi pentru eliminarea corupţiei.