Cutremur în Italia: Panică în rândul locuitorilor de lângă Vulcanul Vezuviu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vulcanul Vezuviu FOTO Arhivă
Vulcanul Vezuviu FOTO Arhivă

Cutremurul de 5,3 resimţit joi seară în centrul Italiei a stârnit panică în rândul oamenilor care locuiesc în apropierea Vulcanului Vezuviu, lângă Napoli.

Francesca Bianco, directoarea Observatorului Vezuviului, a declarat pentru agenţia de presă ANSA că instituţia pe care o conduce a fost inundată de apeluri din partea populaţiei după cutremurul de 5,3 produs în provincia Molise, situată în apropiere. Oamenii s-au arătat îngrijoraţi de o posibilă erupţie a vulcanului, spune ea.

Serviciul de pompieri din Napoli a anunţat de asemenea că a primit numeroase apeluri din partea populaţiei.

Aproximativ 3 milioane de persoane locuiesc în zona Vulcanului Vezuviu, considerat unul dintre cei mai periculoşi din lume.

Autorităţile nu au anunţat victime după cutremurul de joi seară, dar Italia traversează o perioadă plină de şocuri. Cel puţin 39 de persoane au murit în urma prăbuşirii unei porţiuni a viaductului de pe autostrada A10 de lângă Genova. Alte 10-20 de persoane sunt date dispărute după această dramă.

Seismul din Molise a avut loc la ora locală 20.19 (21.19 ora României) în apropiere de Montelcilfone, la o adâncime de nouă kilometri.

În aceeaşi zonă s-a înregistrat un cutremur de magnitudinea 4,2 în aprilie, iar altul de magnitudinea 4,7 marţi seara, care au provocat doar pagube uşoare.

Situată la intersecţia plăcilor euro-asiatică şi africană, o mare parte a Italiei se confruntă cu un risc mare de cutremure. Mii de seisme se înregistrează anual, însă majoritatea lor nu sunt resimţite de populaţie.

În Italia, pagubele importante apar de regulă la cutremure cu magnitudini de peste 5,5.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite