Criza refugiaţilor: Germania a început să trimită migranţi înapoi în Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania trimite, de la începutul lunii, tot mai mulţi migranţi înapoi în Austria, cifra ajungând la câteva sute pe zi, spune poliţia austriacă. Decizia are legătură, cel mai probabil, cu atacurile asupra femeilor petrecute în gara din Koln în noaptea dintre ani.

Atacurile asupra femeilor din Koln din noaptea de Revelion, puse pe seama migranţilor, au crescut suspiciunile poliţiei privind refugiaţii care solicită azil şi au pus o presiune suplimentară pe cancelarul german, Angela Merkel, şi politica uşilor deschise pe care o promovează.

Mulţi dintre migranţii respinşi la graniţa germano-austriacă nu au documente valide, în timp ce alţii nu vor să ceară azil în Germania, ci vor să ajungă în Suedia, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei din statul Austria Superioară, citată de Reuters.

Austria este ultima ţară, înainte de Germania, în ceea ce se numeşte „ruta balcanică”, prin care sute de mii de migranţi au părăsit Orientul Mijlociu.

„De la începutul anului, au fost aproximativ 200 pe zi, şi cifra creşte. Politicienii germani par să fi decis să acţioneze mai ferm. Este dificil pentru noi să dăm explicaţii dacă un migrant ne întreabă: De ce nu pot să călătoresc mai departe dacă prietenul meu a putut săptămâna trecută?”, a spus purtătoarea de cuvânt a instituţiei austriece.

O purtătoare de cuvânt a poliţiei din Munchen a confirmat că Germania trimite înapoi aproximativ 100 de migranţi pe zi, dar nu a confirmat o creştere recentă a cifrei. 

„Aplicăm regulile legale. Acestea nu s-au schimbat”, a declarat aceasta.

Dacă migranţii trimişi înapoi nu cer azil în Austria, ei riscă să fie amendaţi pentru trecerea ilegală a frontierei. Însă, odată ce amenda este plătită, sunt liberi să încerce să treacă din nou în Germania.

Cei mai mulţi dintre cei trimişi de Germania înapoi în Austria nu sunt sirieni, care, de obicei, primesc azil în Germania, ci sunt, în schimb, migranţi din Afganistan, Iran, Irak şi Maroc. Pe lângă Germania, mulţi dintre ei vor să ajungă, ca destinaţie finală, în ţări precum Suedia sau Olanda.

„Nu avem nicio explicaţie despre motivul pentru care fac asta”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei austriece despre politica colegilor germani.

La rândul său, Austria a trimis luna trecută sute de migranţi înapoi în Slovenia pentru că au minţit în legătură cu naţionalitatea lor pentru a îşi creşte şansele de a primi azil.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite