Criză politică în Italia. Ministrul de Externe acuză opoziţia că face jocul lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mario Draghi FOTO EPA-EFE
Mario Draghi FOTO EPA-EFE

Într-un interviu telefonic acordat publicaţiei POLITICO, ministrul de Externe al Italiei, Luigi Di Maio i-a acuzat pe criticii premierului Mario Draghi că fac treaba preşedintelui rus Vladimir Putin. Şeful diplomaţiei italiene a lansat un apel pentru ca partidele politice să nu dărâme Guvernul în cadrul votului de încredere de săptămâna viitoare, din parlamentul statului.

Mişcarea Cinci Stele, care a făcut parte din coaliţia premierului Draghi, a boicotat joi un vot de încredere, ceea ce l-a determinat pe Draghi să demisioneze. Şeful statului, Sergio Mattarella, a respins demisia, iar Draghi se va întoarce miercuri în parlament, putând să organizeze un vot asupra Guvernului sau să demisioneze.

În cazul în care Executivul se prăbuşeşte, acesta va continua să funcţioneze în interimat cu puteri limitate până după alegeri, a explicat Di Maio, arătând că acest lucru ar putea duce la paralizie, lăsând ţara fără autoritatea de a continua să înarmeze Ucraina, să ajute familiile cu criza costului vieţii sau să semneze noi acorduri de gaz pentru a acumula rezerve în cazul în care Rusia închide robinetele. „Dacă guvernul cade miercuri, nu vom avea puterea de a semna noi contracte energetice şi acest lucru este grav, deoarece ne îndreptăm spre iarnă” a mai declarat ministrul pentru Politico

Di Maio a condus Mişcarea Cinci Stele, dar a părăsit partidul în urmă cu o lună, după o dispută legată de trimiterea de arme în Ucraina. Ministrul l-a acuzat pe actualul lider al partidului şi fost premier Giuseppe Conte că îl ajută pe Putin, încercând să doboare guvernul unuia dintre cei mai hotărâţi adversari ai Kremlinului.

„Lucrul incredibil este că acesta este un fost prim-ministru care îl atacă pe Draghi, ajutând propaganda lui Putin şi autocraţia în detrimentul democraţiei”, a declarat Di Maio. El s-a referit la un tweet al fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, care se bucura de eşecul parlamentar al lui Draghi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite