Copil de şapte ani, omorât de propriul tată, în Italia, în noaptea de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Un băieţel de 7 ani din Italia a fost omorât chiar de tatăl său, în noaptea de Revelion. Copilul mersese în vizită la părintele lui, după ce judecătorii au decis că trebuie să petreacă Anul Nou împreună, potrivit The Mirror.

Copilul a fost înjunghiat de mai multe ori în jurul gâtului, iar anchetatorii încearcă să stabilească dacă a fost drogat înainte de a fi ucis. După ce şi-a înjunghiat copilul, tânărul a ascuns trupul acestuia într-un dulap din casa tatălui său. Ulterior, i-a transmis acestuia un SMS în care îl ruga să nu deschidă dulapul din dormitor.

Potrivit familiei, băiatul şi-ar fi implorat mama şi bunica să nu îl lase să meargă în vizită la tatăl sau, dar cele două nu au avut de ales. Judecătorii au decis că cel mic trebuie să mergă şi să stea la tată său în noaptea dintre ani. 

„Băieţelul nu a vrut să meargă. Am făcut o greşeală ducându-l la tatăl său. Dar avea permisiunea judecătorului”, a declarat bunica băieţelului. 

Autorităţile au deschis o anchetă, cu atât mai mult cu cât judecătorii i-au permis bărbatului să aibă grijă de cel mic, mai ales că el era deja cercetat pentru o altă tentativă de omor. 

Davide Paitoni, în vârstă de 40 de ani, era în arest la domiciliu pentru că a încercat să îşi înjunghie un coleg de muncă în afara programului, în localitatea Azzate din provincia italiană Varese. Totuşi asta nu l-a împiedicat pe un judecător să decidă că fiul de şapte ani al bărbatului care locuia cu mama sa, ar putea petrece Revelionul cu el.

Suspectul era în proces de divorţ cu mama copilului, iar oamenii legii cred că şi-a omorât băiatul pentru a se răzbuna pe femeie. Aceasta raportase şi în trecut la poliţie mai multe episoade de violenţă pe care bărbatul le-ar fi avut faţă de ei. Suspectul a fost arestat în cele din urmă de ofiţerii militari.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite