Convorbire telefonică între Cameron şi Putin. Conflictul din Siria şi situaţia din estul Ucrainei, printre subiectele discutate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic David Cameron şi preşedintele rus Vladimir Putin au discutat, luni, la telefon despre conflictul din Siria şi situaţia din estul Ucrainei, cei doi lideri remarcând atât existenţa unor poziţii comune, cât şi a unor divergenţe, potrivit BBC News Online.

Cei doi lideri au convenit asupra necesităţii unei reuniuni între reprezentanţi de securitate ai Marii Britanii şi Rusiei, cu scopul de a favoriza reluarea negocierilor privind soluţionarea paşnică a conflictului din Siria.

Premierul britanic i-a semnalat liderului de la Kremlin că, în opinia sa, preşedintele sirian Bashar al-Assad nu ar trebui să participe la soluţionarea conflictului din Siria.

Evocând situaţia din estul Ucrainei, David Cameron a subliniat existenţa unor divergenţe serioase între Londra şi Moscova şi necesitatea implementării Acordului de la Minsk, semnat la 12 februarie.

Tot luni, între Moscova şi Berlin au început noi tensiuni diplomatice după ce unui deputat german i-a fost interzisă permiterea intrării pe teritroiul Rusiei. 

„Din punctul de vedere al guvernului german, interdicţia aplicată lui George Wellmann este de neînţeles şi de neacceptat”,a precizat ministerul de Externe al Germaniei, într-un comunicat de presă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite