Contraofensiva ucraineană: Breșă pe malul stâng al Niprului și progrese în toate sectoarele, mai ales spre Melitopol

0
Publicat:

În timp ce Moscova încă pare zguduită de rebeliunea mercenarilor Wagner, forțele armate ale Kievului revendică succese în toate sectoarele frontului, mai ales în sudul Ucrainei.

FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a felicitat luni seara trupele pentru că au avansat „în toate sectoarele”, după ce şi-a petrecut întreaga zi pozând alături de soldați din prima linie şi înmânându-le decorații.

„Astăzi (luni, n. red.), în toate sectoarele, soldaţii noştri au făcut progrese. Este o zi fericită”, a spus Zelenski într-un clip video transmis dintr-un tren la capătul unor deplasări în Donețk (est) și în Zaporojie (sud).

Preşedintele ucrainean a vizitat îndeosebi sectorul de luptă dinspre Berdiansk, unde forțele armate ale Kievului au recucerit câteva sate de la începutul contraofensivei.

Înaintări între 1 și 2 kilometri în diverse sectoare

Pe de altă parte, viceministrul ucrainean al Apărării Hanna Maliar a anunțat progrese semnificative pe teren pentru trupele Kievului, atât spre Est, între 1 și 2 kilometri spre Orihovo-Vasilivka, Bahmut, Bohdanivka, Iahidne, Klișciivka și Kurdiumivka, cât și spre Sud. Potrivit lui Maliar, forțele ucrainene au reușit să elibereze satul Rivnopil, situat puțin mai la vest de un grup de sate din regiunea Donețk recucerite în această lună.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Grupului de Forțe Taurida, Valerii Șerșen, a pretins o înaintare de 1,5 kilometri către orașul Melitopol, situat în sudul regiunii Zaporojie. „În urma unei presiuni sistematice, forțele ucrainene de pe frontul de sud au avansat cu succes 1,5 kilometri în interioriul teritoriului inamic”, a declarat Șerșen, citat de Interfax-Ukraine.

Înaintarea, realizată cu sprijinul artileriei, s-a soldat cu 146 de morți, 229 de răniți și patru soldați capturați în rândul forțelor armate ale Moscovei, dar și cu pierderea a 15 piese de echipament.

În prezent, trupele ucrainene își consolidează prezența în zona de înaintare către Melitopol și deminează teritoriul eliberat.

Punct de sprijin vizavi de Herson

În paralel, ucrainenii ar fi reușit să-și stabilească un punct de sprijin pe malul stâng al fluviului Nipru. Acest punct s-ar afla chiar lângă podul Antonivski, de lângă orașul Herson (situat pe malul drept al Niprului), care s-a prăbușit parțial în noiembrie anul trecut. Informația circulă pe canale de Telegram deținute de bloggeri militari ruși, potrivit cărora forțele armate ale Moscovei s-au retras din zonă după lupte grele.

„Podul Antonivski, pe malul nostru (stâng, n. red.) al Niprului. Regiunea Herson. Inamicul (Ucraina, n. red.) deține de cel puțin trei zile un mic punct de sprijin pe malul nostru. Unitățile forțelor armate ale Rusiei s-au retras din zonă, deoarece acțiunea constantă a artileriei inamice și a SOF (forțele de operațiuni speciale, n. red.) a creat o amenințare de încercuire. S-au retras luptând, iar unități vecine au venit în ajutor. Forțele armate ruse au suferit pierderi în lupte”, se arată pe canalul de Telegram Dva Mayora.

Potrivit acestor conturi de Telegram, circa 100 de soldați ucraineni au reușit să producă breșa de pe malul stâng al Niprului, iar acum primesc întăriri. Dva Mayora mai scrie armata ucraineană folosește în zonă ambarcațiuni de mare viteză și sisteme de bruiaj capabile să prevină atacurile rusești cu drone. De asemenea, se observă faptul că podul parțial distrus le oferă ucrainenilor o oarecare protecție în fața atacurilor.

Avion de comandă, doborât de Wagner

Aceste informații contrazic versiunea Kremlinului precum că rebeliunea Wagner nu afectează așa-zisa „operațiune militară specială” din Ucraina. Dincolo de unda de șoc produsă mai ales în Rusia, rebeliunea Wagner s-a soldat totodată cu distrugerea unor capacități ale Forțelor Aeriene ale Moscovei.

Pe lângă cele șase elicoptere militare doborâte de Wagner în timpul marșului spre Moscova, au apărut informații și despre distrugerea unui avion de comandament al armatei ruse. Este vorba de un avion Il-22M care figura sub numărul RA-75917 în cadrul Forțelor Aeriene ale Rusiei. The War Zone scrie că aeronava respectivă a fost doborâtă cu un sistem de apărare antiaeriană Pantsir-S1. Se presupune că armata rusă dispunea de cel mult 11 avioane de acest tip și de o singură variantă de Il-22K înainte de lansarea invaziei din Ucraina, la 24 februarie 2022.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite